Ponta nu renunţă la ideea taxei de solidaritate şi vrea să convingă PNL, pentru 2015

Economica.net
06 01. 2014
ponta_15548200

„Pentru 2015, eu în continuare cred şi o să încerc să-mi conving şi partenerii de guvernare că trebuie să găsim acel sistem corect, echitabil, prin care pensiile mari să rămână pe loc şi pensiile mici să crească. În acest moment, noi le mărim pe toate la fel, şi cel care are 700 de lei, şi cel care are 7.000 de lei, le mărim procentual la fel, în sumă netă de fapt îi dăm mai mult celui care are mai mult. Varianta – pentru că nu ai voie, prin decizia Curţii Constituţionale, să indexezi diferit – varianta este de fiecare dată, sigur, un gen de taxă de solidaritate pe care la un moment dat am discutat-o, după care a căzut. Poate o să reuşim”, a spus Ponta la România TV.

El a precizat totodată că nu a abandonat absolut deloc ideea de a avea trei trepte de impozitare, de 16%, 12% şi 8%, lucru care se poate face însă în măsura în care de la persoanele cu venituri foarte mari este colectat mai mult decât în prezent.

Ponta a adăugat însă că nu există în acest moment un consens pentru o astfel de decizie politică şi că Guvernul nu va adopta această decizie până nu există un consens în cadrul USL.