Ponta nu renunţă la miniştrii vizaţi de raportul MCV

Premierul Victor Ponta a afirmat că nu renunţă la miniştrii la care se face referire în raportul pe justiţie al Comisiei Europene.
Economica.net - sâm, 02 feb. 2013, 08:15
Ponta nu renunţă la miniştrii vizaţi de raportul MCV

Premierul Victor Ponta a afirmat vineri seara că nu renunţă la miniştrii la care se face referire în raportul pe justiţie al Comisiei Europene, atâta timp cât nu există o decizie definitivă a unei instanţe împotriva acestora, potrivit Agerpres.

„Nu, nici vorbă (nu renunţ – n.r.), pentru că în raport se vorbeşte în mod greşit de fapte de corupţie. Or, niciunul nu e acuzat de fapte de corupţie, niciunul nu e acuzat de fapte, din momentul în care au devenit miniştri şi din moment ce i-am propus în Parlament şi preşedintele le-a semnat decretele, să vin acum să spun că acum am aflat sau acum mi-am dat seama că nu-i bun Fenechiu sau Dragnea mi se pare, totuşi, un gest neserios”, a afirmat Victor Ponta, la Realitatea TV, întrebat dacă se gândeşte să renunţe la cei vizaţi în raport.

În versiunea publicată iniţial, în raport apare că ‘noul guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar, dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie’.

Potrivit unor surse citate de France Presse, ar fi fost vizaţi în raportul MCV, pe lângă ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, ministrul Economiei Varujan Vosganian şi ministrul Dezvoltării Regionale Liviu Dragnea, informaţie respinsă de premier.

Comisia Europeană (CE) a modificat ulterior pe pagina sa de internet – fără a face public acest lucru – raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), înlocuind formula ‘trei miniştri cercetaţi penal’ cu ‘două cazuri confirmate’ de miniştri cercetaţi penal.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...