Ponta: Nu se măresc salariile demnitarilor decât odată cu cele ale tuturor bugetarilor

Premierul Victor Ponta a declarat joi seară la B1TV că nu a fost de acord cu adoptarea ordonanţei privind majorarea salariilor demnitarilor şi că, în urma precizărilor făcute la acelaşi post tv de şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, a decis ca în următoarea şedinţă de guvern să amâne intrarea în vigoare a actului normativ.
Economica.net - vin, 10 iul. 2015, 06:00
Ponta: Nu se măresc salariile demnitarilor decât odată cu cele ale tuturor bugetarilor

‘Eu nu am fost de acord cu ea (ordonanţa privind creşterea salariilor demnitarilor-n.r.). Ieri am ajuns în Bucureşti şi n-am fost de acord. Am spus că, într-adevăr, demnitarii trebuie să fie bine plătiţi dar odată cu legea salarizării, când mărim salariile la toată lumea. I-am spus domnului Oprea şi colegilor mei, doamna Plumb şi domnul Teodorovici. Mi-au spus că este o discuţie foarte clară cu preşedintele Iohannis şi, mă rog, n-am vrut să creez impresia că, cumva, am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul preşedinte Iohannis şi domnul Oprea, în absenţa mea. Acum am aflat de la şeful Cancelariei că domnul Iohannis nu ştie nimic şi nu are nicio treabă cu chestia asta şi atunci revin la decizia mea şi miercuri vom adopta o altă decizie : nu se măresc salariile la miniştrii şi la preşedinte decât odată cu salariile tuturor bugetarilor’, a afirmat Victor Ponta.

Întrebat ce au discutat premierul interimar Gabriel Oprea şi preşedintele Klaus Iohannis pe această temă Ponta a arătat că cei doi au decis să adopte majorarea salariilor demnitarilor în absenţa sa.

‘Eu am înţeles că au discutat să adopte această ordonanţă în absenţa mea, pentru că eu nu am condus ieri şedinţa de guvern. Nu aveam încă decretul publicat astăzi. Deşi am zis: ‘După părerea mea ar trebui făcut odată cu celelalte’, am respectat cum aşa era normal o discuţie între prim ministrul interimar şi preşedinte. Dacă domnul Mihalache spune acum că eu am fost dezinformat şi că de fapt dl. Iohannis habar n-are şi n-are nicio treabă cu chestia asta, atunci cred că decizia corectă şi de bun simţ este să mărim salariile demnitarilor o dată cu celelalte salarii din sistemul bugetar. (…) Jocurile astea de doi bani, în care faci ceva şi dai vina pe altcineva, nu mai sunt dispus să le înghit’, a mai precizat Victor Ponta.

Premierul interimar Gabriel Oprea a anunţat miercuri că Guvernul a adoptat o ordonaţă prin care indemnizaţiile lunare pentru cele mai înalte funcţii de demnitate publică din România se vor majora începând cu luna august a acestui an.

‘Concret este vorba despre preşedintele României, prim-ministrul şi miniştrii, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, directorii SRI, SIE, SPP, STS. În total sunt 48 de funcţii vizate de această ordonanţă’, a afirmat Oprea.

În opina sa, creşterile salariale anunţate sunt conforme cu ‘statutul actual al României’.

‘Îmi asum atât corectitudinea, cât şi oportunitatea acestei măsuri. Consider că salarizarea din sistemul public nu este un act populist, ci o exigenţă în conformitate cu statutul actual al României. Nu ne putem preface că este normal ca un preşedinte de ţară europeană să primească la final de lună aproximativ 1.500 de euro. (…) Această anomalie trebuie să ia sfârşit’, a susţinut Oprea.

Totodată, acesta a anunţat că, prin noul proiect de lege al salarizării bugetarilor pregătit de Ministerul Muncii, toate salariile din sistemul public vor creşte până la sfârşitul anului.

‘Vreau să fac cunoscut în mod oficial că până la sfârşitul acestui an vom avea creşteri de salarii în tot sistemul public – e un proiect pregătit de Ministerul Muncii, care în cel mai scurt timp va deveni lege, astfel încât fiecare angajat la stat să primească un salariu corect în raport cu munca şi responsabilităţile sale’, a spus Gabriel Oprea.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis aprecia tot miercuri că intenţia Executivului de a creşte salariile miniştrilor este ”înţeleaptă şi cu bătaie lungă” şi ea se poate încadra la categoria ”prevenirea corupţiei”.

”Am înţeles că există o intenţie a Guvernului de a creşte salariile miniştrilor. Mi se pare o intenţie înţeleaptă şi cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţiei. Până la urmă este un lucru destul de evident că remuneraţia unui demnitar trebuie să reflecte într-o măsură rezonabilă poziţia în stat”, a declarat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...