Ponta: Nu se vor mai putea depune noi cereri de revendicare a imobilelor naţionalizate

Statul nu va mai accepta depunerea de noi cereri pentru retrocedarea imobilelor naţionalizate în perioada regimului comunist, deoarece persoanele în drept au avut timp 23 ani să înainteze astfel de revendicări, consideră premierul Victor Ponta.
Economica.net - mie, 13 mart. 2013, 12:48
Ponta: Nu se vor mai putea depune noi cereri de revendicare a imobilelor naţionalizate

„Important este că nu se vor mai putea depune noi cereri. Nu mai există posibilitatea să mai vină cineva, peste un an, doi ani, cinci ani, să mai revendice ceva. Au fost 23 de ani, ce era de revendicat s-a revendicat, deci stabilim până la urmă şi un mod de siguranţă al dreptului de proprietate”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.

Guvernul intenţionează ca angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate să aibă loc la 26 martie.

Premierul a anunţat că proiectul privind despăgubirile va fi conturat pe 3 principii, referitoare la faptul că restituirile în bani se vor face pe 7 ani, clădirile retrocedate îşi vor păstra 20 de ani destinaţia actuală, iar drepturile litigioase vor fi impozitate cu 85%

Te-ar mai putea interesa și
O curte de apel din SUA permite administrației Trump să refuze accesul jurnaliștilor de la Associated Press la Casa Albă și în avionul prezidențial
O curte de apel din SUA permite administrației Trump să refuze accesul jurnaliștilor de la Associated Press la Casa Albă ...
O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că preşedintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated Press (AP) de la anumite evenimente de presă, inclusiv accesul în Biroul......
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad - Timişoara) şi DN 69 se apropie de 70%, a declarat, ...
Nicușor Dan: Tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale extreme, care afectează mai ales oamenii
Nicușor Dan: Tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale ...
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii ...
Afacerile Dan Air au crescut spectaculos în 2024
Afacerile Dan Air au crescut spectaculos în 2024
Compania aeriană Dan Air a raportat pentru 2024 afaceri de peste 176 de milioane de lei, 35 de milioane de euro, în creștere ...