Ponta: Parlamentarii USL care au semnat condica de prezenţă vor dona banii

Economica.net
20 02. 2012

„La Cameră, asta a fost decizia noastră iniţială: să nu participă, la plen şi la comisii, în schimb declaraţii politice, interpelări, întrebări care ţin de activitatea directă a deputatului în raport cu colegiul pe care îl reprezintă să aibă loc în continuare. Cei care au semnat vor dona acei bani, aşa cum îi donează fiecare dintre noi”, a spus Ponta, răspunzând unei întrebări care viza faptul că parlamentarii USL au semnat săptămâna trecută, dar şi luni, condica de prezenţă la plen, transmite Mediafax.

Mai mulţi deputaţi PSD au semnat, luni, listele de prezenţă la Camera Deputaţilor, cu menţiunea „Protest parlamentar”, iar unii dintre aceştia au asistat la lucrările în plen de la balconul sălii de şedinţă, în timp ce, din partea PNL, şedinţa era monitorizată, din sală, de viceliderul Eugen Nicolăescu.

Printre deputaţii din lojile sălii de plen s-au aflat Mădălin Voicu, Ioan Cindrea, Adrian Solomon, iar în sala de şedinţă, din partea opoziţiei, a fost prezent Eugen Nicolăescu.

Şedinţa Camerei Deputaţilor de luni s-a desfăşurat în absenţa opoziţiei, lucrările fiind conduse de preşedintele Camerei Roberta Anastase.

Ea a anunţat, la începutul şedinţei, că sunt prezenţi 181 de deputaţi, 147 fiind absenţi, din care 31 participă la alte acţiuni parlamentare. Au fost dezbătute mai multe proiecte de lege, votul final fiind programat pentru şedinţa de marţi.

La şedinţa de plen de marţea trecută au semnat condica de prezenţă 88 de deputaţi PDL (din 121), 15 deputaţi UDMR (din 20), 13 deputaţi aparţinând grupului minorităţilor naţionale (din 17), nouă deputaţi progresişti (din 17) şi cinci deputaţi independenţi (din şase).

Astfel, potrivit listelor solicitate de MEDIAFAX, Camerei Deputaţilor, la şedinţa de plen de marţi au semnat condica de prezenţă 88 de deputaţi PDL (din 121), 15 deputaţi UDMR (din 20) 13 deputaţi aparţinând grupului minorităţilor naţionale (din 17), 9 deputaţi progresişti (din 17) şi 5 deputaţi independenţi (din 6).

În ceea ce priveşte opoziţia, listele de prezenţă au evidenţiat că la şedinţa de plen de marţi au semnat condica de prezenţă 76 de deputaţi PSD (din 90) şi 22 de deputaţi PNL (din 57), în condiţiile în care opoziţia se află în grevă parlamentară iar în sala de plen nu au participat decât trei sau patru reprezentanţi ai PSD şi PNL.

Per total, la şedinţă au semnat condica de prezenţă 228 de deputaţi din totalul de 328, deşi în sala de plen s-au aflat aproximativ 70 de deputaţi.