Ponta: PDL a contestat la CC bugetul ca să nu-i mai certe Băsescu că nu fac nimic

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că decizia PDL pentru contestarea bugetului de stat pe 2013 a venit în urma criticilor formulate de preşedintele Traian Băsescu, însă acest demers va fi respins de Curtea Constituţională, iar singura consecinţă priveşte majorarea pensiilor şi salariilor.
Economica.net - S, 09 feb. 2013, 15:04
Ponta: PDL a contestat la CC bugetul ca să nu-i mai certe Băsescu că nu fac nimic

Premierul Ponta a fost întrebat cum vede contestaţia făcută de PDL la Curtea Constituţională în cazul bugetului de stat pe 2013 şi argumentul privind lipsa cvorumului la lucrări.

„Dacă a semnat şi doamna Roberta Anastase contestaţia la Curte, este exact ca şi cum cei care vorbesc de frânghie în casa spânzuratului. Ei sunt cei care au spus că nu e nevoie de cvorum nici la comisie, nici mai departe…Rezultatul votului, 310, în mod clar reprezintă doar votul pentru şi reprezintă cvorumul necesar, plus cele 100 de voturi contra. Eu înţeleg dorinţa celor de la PDL care acum sunt un partid fantomatic, un partid de fantome…nu e clar. Opoziţia la noi este reprezentată de PP-DD aşa cum e ea, demagogică, comică uneori, dar ei fac opoziţie, se bat cu noi. Nu e clar pentru ce se bat, dar se bat. Noi suntem la putere, PDL nu e nicăieri. În momentul în care găseşti un subiect atât de ridicol, pentru PDL în mod special – adică putea să zică PP-DD că nu a fost cvorum, că ei nu au mai fost în Parlament. Dar PDL, cu Roberta Anastase şi cu ceea ce cred că orice român îşi aduce aminte, cu , cred că pentru ei era mai bine să nu vorbească despre aşa ceva”, a susţinut premierul.

El a mai precizat că amânarea intrării în vigoare a bugetului de stat nu va face decât să ducă la amânarea unor majorări de pensii sau salarii cuprinse în proiectul de lege, menţinând însă că nu crede că PDL a avea câştig de cauză.

„E un haos acolo (în PDL, n.r.) şi mişcările astea dincolo de fapt că ei nu câştigă nimic, faptul că stăm până 20 de februarie, sunt convins că va fi de respingere (decizia CC pe contestaţia PDL, n.r.), dar stăm până pe 20 februarie ,înseamnă încă 10 zile în care nu putem să dăm pensiile mărite, salariile, practic să avem stabilitatea pe care ţi-o dă un buget. Eu nu cred că ei au făcut contestaţia cu gândul să şi câştige, ei au făcut contestaţia ca să nu-i mai certe preşedintele Băsescu că nu fac nicio contestaţie şi nu fac nimic. Dar ideea e următoarea, un cal mort poţi să-l baţi oricât, nu o să mai alerge ca un armăsar la curse, asta e”, a mai declarat premierul Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia ar putea bloca următorul pachet de sancțiuni al UE contra Rusiei dacă CE nu oferă soluții la îngrijorările slovace
Slovacia ar putea bloca următorul pachet de sancțiuni al UE contra Rusiei dacă CE nu oferă soluții la îngrijorările ...
Slovacia ar putea bloca următorul pachet de sancțiuni propus de Uniunea Europeană împotriva Rusiei dacă Comisia Europeană nu oferă o soluție la îngrijorările privind aprovizionarea cu......
Oficiali ai Allied Command Transformation insistă pentru revenirea la recrutarea obligatorie în Germania. Țara are un deficit de 60.000 de soldați
Oficiali ai Allied Command Transformation insistă pentru revenirea la recrutarea obligatorie în Germania. Țara are un ...
Generalul german Christian Badia - șef adjunct al Comandamentului aliat pentru transformare (Allied Command Transformation ...
VIDEO Campanie de informare a ANRE, în contextul liberalizării pieței de energie, la 1 iulie
VIDEO Campanie de informare a ANRE, în contextul liberalizării pieței de energie, la 1 iulie
ANRE lansează o campanie națională de informare pentru consumatorii de energie electrică, pentru ca aceștia să-și ...
Este oficial. SAMEDAY, parte a grupului eMag, achiziționează Cargus, prima companie privată de curierat din România
Este oficial. SAMEDAY, parte a grupului eMag, achiziționează Cargus, prima companie privată de curierat din România
SAMEDAY, compania românească de curierat care operează cea mai extinsă rețea regională de lockere, parte a grupului ...