Ponta: Pe Băsescu nu-l interesează absolut deloc acciza la carburnaţi
‘Eu cred că de fapt (pe preşedintele Traian Băsescu – n.r.) nu-l interesează absolut deloc acciza. Domnul Băsescu nu-şi plăteşte benzina sau motorina. Ce-l interesa? Să aibă un subiect pentru Mişcarea doamnei Udrea, că, dacă vedeţi, de la începutul anului, toate acţiunile domnului Băsescu au legătură cu cum să sprijine Mişcarea doamnei Udrea. Ceea ce, sincer, este problema lui, sau a lor, nu mă interesează, treaba lor, să facă ce vor în politică, însă, pentru România, într-adevăr nişte lucruri importante se întârzie, se blochează’, a declarat Ponta, luni seară, la Antena 3.
Şeful Executivului a spus că nu a discutat personal cu Traian Băsescu, însă, reprezentanţii FMI, CE şi BM au certificat faptul că şeful statului va semna Memorandumul.
‘Eu n-am discutat direct cu domnul preşedinte, au discutat reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Fondului Monetar. Şi astăzi mi s-a certificat faptul că a spus ‘domnule, dacă nu se pomeneşte nimic, că acciza este o taxă deja adoptată şi atunci nu mai trebuie să vorbiţi de ea, atunci semnez, adică mă fac că nu mai vorbim despre asta’. Eu un caraghioslâc, ca să vă spun sincer’, a mai afirmat Ponta.
După întâlnirea avută luni cu delegaţia comună a FMI, CE şi BM, premierul a anunţat că preşedintele Băsescu va semna memorandumul cu FMI, câtă vreme în textul scrisorii de intenţie nu este prevăzută acciza de 7 eurocenţi pe litru la carburanţi.
‘Eu cred că, până la urmă, preşedintele, dincolo de jocul politic, politicianist şi electoral, va înţelege că interesul României este să aibă un acord funcţional, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Fondul Monetar Internaţional’, a afirmat prim-ministrul, precizând că preşedintele ar fi oferit garanţii privind semnarea memorandumului reprezentanţilor FMI, cu care s-a întâlnit duminică seară.
Victor Ponta a adăugat că acciza pe carburant – benzină şi motorină – se va aplica de la 1 aprilie.
Şeful Executivului a mai precizat că cel mai probabil săptămâna viitoare forma finală va fi transmisă către preşedinte pentru ratificare.