Vizita a fost anunţată marţi, în discuţia pe care premierul a avut-o cu omologul său moldovean, Vlad Filat, cu prilejul inaugurării sistemului de videoconferinţă dintre Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
„Documentele de colaborare economică vor fi adoptate miercuri de Guvern, iar în următoarele zece zile vin la Chişinău. Vorbe frumoase au fost tot timpul, dar aş vrea să mergem mai departe de aceste vorbe. Sper că nu veţi intra în vacanţă şi că, în următoarele zece zile, ne vedem la Chişinău”, i-a spus Ponta premierului Republicii Moldova.
El a precizat că unul dintre proiectele economice importante este interconectarea energetică dintre cele două ţări.
Ponta l-a asigurat totodată pe premierul Filat că va beneficia de sprijinul României pentru ridicarea vizelor impuse în prezent cetăţenilor moldoveni care doresc să călătorească în state membre UE.
La sfârşitul lunii mai, Guvernul de la Bucureşti a avizat indicatorii tehnici de construcţie a conductei de interconectare a sistemului de transport gaze din România şi Republica Moldova, pe ruta Iaşi-Ungheni.
„Este un proiect agreat de mai mult timp la nivelul principiilor şi discuţiilor politice, dar care niciodată nu a fost pus în practică. De fiecare dată, din partea Guvernului României au fost vorbe frumoase şi atât, dar acum a fost aprobat”, a spus atunci Ponta.
El a arătat că acest proiect are o importanţă strategică şi politică pentru colaborarea între cele două ţări.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la începutul lunii mai, că finalizarea gazoductului Iaşi-Ungheni, prin care se vor interconecta sistemele de gaze ale României şi Republicii Moldova, are ca termen a doua parte a anului 2014.
Conducta de gaze va asigura un tranzit de 1,5 miliarde metri cubi anual pe ruta Iaşi-Ungheni.
Costurile de construcţie sunt estimate la 20 milioane euro, din care partea României va fi de circa 12 milioane euro.
România importă cea mai mare parte a gazelor de la Gazprom, la preţuri de aproape trei ori mai mari faţă de gazele extrase intern. O altă rută de import este conducta Arad-Szeged (Ungaria), dar cantităţile livrate sunt nesemnificative.
Problema preţului de import al gazelor este discutată la nivel politic în Bucureşti, deocamdată fără ca politicienii să fi găsit o soluţie pentru reducerea tarifelor.