Ponta: Poate e mai bine să avem în 2015 deficit de 2%, în loc de 1,4%, dar să absorbim 7-8 miliarde de euro

Economica.net
20 10. 2014
big_declara_ii_de_pres_sus_inute_de_premierul_victor_ponta_i_de_pre_edintele_comisiei_europene_jos_manuel_barroso_52339200

El a arătat, în discursul susţinut la Summitul UE-Europa de Sud-Est de la Bucureşti, că România se apropie de 50% rată de absorbţie a fondurilor europene, dar încă are de atras anul viitor încă 50% din fondurile de coeziune, iar Guvernul se confruntă cu o dilemă legată de resursele necesare cofinanţării.

„Mă voi confrunta cu o dilemă semnificativă: trebuie să alocăm în buget banii necesari pentru cofinanţarea fondurilor europene, dar în acelaşi timp Comisia Europeană cere României să atingă un deficit de 1,4%, iar eu nu am nicio idee cum voi putea pune câteva miliarde de euro pentru a cofinanţa cu 15% şi a lua 85% din fondurile europene, dar în acelaşi timp să reduc deficitul la 1,4%. Mă întrebam dacă nu e mai bine pentru Europa ca România să aibă deficit de 2%, dar să absoarbă 7-8 miliarde de euro, investiţii directe în infrastructură şi proiecte economice. Aceasta este doar o întrebare legată de birocraţia din Europa şi realitatea din ţara noastră”, a spus Ponta.

Premierul s-a arătat convins că noua Comisie Europeană, preşedintele Comisiei şi noii comisari europeni vor înţelege că România nu trebuie să se concentreze doar pe deficit, ci pe folosirea resurselor pentru investiţii în dezvoltare.

Citiţi ştirea integral, pe Mediafax.ro.