Ponta: Podul de la Agigea va fi expertizat de o echipă de specialiști independenți

Primul ministru Victor Ponta a declarat, miercuri, că în următoarele zile se va face o expertiză independentă la podul de la Agigea și, în funcție de rezultate, se va lua o decizie referitoare la o eventuală închidere a acestuia pentru reparații.
Economica.net - mie, 25 sept. 2013, 14:08
Ponta: Podul de la Agigea va fi expertizat de o echipă de specialiști independenți

Premierul a precizat că durata maximă pentru reparația podului ar fi trei luni.

„Conform unui raport elaborat de CNADNR, 40% din structura podului este afectată și poate să cadă în orice moment, or noi nu putem să ne asumăm responsabilitatea să zicem: ‘Bun, să se meargă mai departe pe pod’. Doamne ferește, se întâmplă ceva! Însă, au existat pe plan local niște suspiciuni că CNADNR este prea prăpăstios și că de fapt nu este așa afectat podul. Am discutat deja de ieri cu domnul Șova și o să trimitem zilele acestea încă o expertiză independentă, care să ne spună foarte clar: ‘Da, e un pericol de cădere. Atunci, închidem podul și îl terminăm până la sfârșitul anului, cu toate impedimentele necesare”, a explicat premierul.

Potrivit acestuia, dacă experții spun că podul mai rezistă, acesta nu va intra deocamdată în reparații. Șeful Executivului a atras, însă, atenția asupra faptului că, la un moment dat, acest lucru va trebui să se întâmple, întrucât obiectivul datează „de pe vremea lui Ceaușescu”.

„Dacă există o expertiză independentă care spune că mai ține podul, îl mai ținem, dar la un moment dat tot trebuie reparat. El a fost făcut pe vremea lui Ceaușescu, când a fost construit canalul, și, de atunci, nu l-a mai reparat nimeni”, a subliniat Victor Ponta.

Acesta a ținut să precizeze că, inițial, s-a dorit închiderea podului în luna aprilie, însă s-a luat în calcul faptul că acest lucru va afecta turismul.

„Era vorba să se închidă în aprilie, ca să vă spun adevărul. Și, în aprilie, am zis că e un dezastru, distrugem tot turismul la Marea Neagră. Acum suntem în octombrie. Dacă nu e bine nici în octombrie, e bine în ianuarie? Sau e bine în februarie? Asta e, până la urmă pentru a nu exista nicio suspiciune, zilele acestea mai facem încă o expertiză independentă. Dacă acea expertiză, însă, confirmă că acel pod este un pericol în orice moment, atunci clar trebuie să îl închidem și să îl reparăm cât mai repede. Am înțeles că trei luni ar fi durata maximă”, a arătat primul-ministru.

În context, acesta a subliniat că „nu poți să faci omletă fără să spargi ouăle”.

„Dacă ar fi după mine, eu nu aș vrea să închidem niciun pod, dar nici nu putem să ne asumăm răspunderea că, Doamne ferește, se întâmplă un accident și după aia cine plătește pentru viețile pierdute? Asta este situația cu infrastructura. Nu poți să faci omletă fără să spargi ouăle. Nu poți să faci metrou, dacă nu sapi. Nu poți să ai podul sigur, dacă nu-l repari. Sigur că dacă s-ar putea să nu se închidă niciodată nimic ar fi extraordinar, dar încă nu s-a găsit soluția”, a adăugat Ponta.

Prefectul județului Constanța, Eugen Bola, a declarat, pe 23 septembrie, că traficul rutier între Constanța și Mangalia pe DN 39, prin tranzitarea podului de la Agigea, va fi închis de la 1 octombrie până pe 30 noiembrie.

Anunțul prefectului a fost făcut în urma unei întâlniri de lucru cu experți ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), care au susținut intrarea de urgență într-o nouă etapă de finalizare a lucrărilor de consolidare a podului peste Canalul Dunăre—Marea Neagră, de la Agigea.

La rândul lor, primarii localităților urbane și rurale din sudul județului Constanța au depus, marți, 24 septembrie, un memoriu comun la prefectură pentru a fi transmis prim-ministrului Victor Ponta, în care își arată dezacordul față de decizia unilaterală adoptată de autorități de a suspenda, de la 1 octombrie, timp de cel puțin 60 de zile, circulația pe DN 39, peste podul rutier și pietonal ce traversează Canalul Dunăre Marea Neagră, în localitatea Agigea. Aceștia au adus în discuție efectele sociale și economice generate de o astfel de întrerupere a circulației rutiere între nordul și sudul județului Constanța, pe DN39.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...