Ponta: Preşedinţia, CSM, CC, ICCJ cer buget mai mare. Parlamentul decide, dacă tăiem, tăiem la toți

Economica.net
10 01. 2013
pontaf_46040300

„În conformitate cu Constituţia, sunt autorităţi care îşi fac singure bugetul: Administraţia Prezidenţială, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Suprem al Magistraturii. Toţi au cerut majorări. Eu n-am voie, pentru că i-aş «persecuta», în mod sigur, dacă aş tăia eu, dar sigur că Parlamentul trebuie să găsească o soluţie în care când dăm, dăm la toată lumea, iar când tăiem, tăiem la toată lumea”, a spus Ponta.

În luna decembrie, premierul anunţa că Parlamentul va avea acelaşi buget ca în acest an chiar dacă numărul de parlamentari a crescut în urma alegerilor de la 470 la 580 persoane, iar Preşedinţia va avea, ca şi Guvernul, un buget mai mic pentru cheltuieli de protocol.

El a adăugat că şi Preşedinţia trebuie să fie mai închisă la buzunare, ca şi Guvernul şi Parlamentul.

Premierul a oferit ca exemplu de risipă a banilor publici faptul că la nivelul Preşedinţiei se închiriază „ditamai” avionul Tarom cu 100 locuri, care stă pe pistă trei zile aşteptând un singur om, în timp ce el, ca prim-ministru, apelează la cursele de linie ale companiei aeriene.