Ponta: Prezentarea verbală a CE privind MCV a fost extrem de pozitivă la adresa României
„Poziţia Comisiei şi a statelor membre a fost extrem de pozitivă, că România a făcut progrese în toate benchmark-urile şi în toate direcţiile”, a declarat, joi seară, la Digi 24, premierul Ponta.
De asemenea, el a arătat că în afara aprecierilor respective „s-a atras atenţia că va rămâne Comisia în continuare atentă pe procesul de modificare a Constituţiei”.
„Prezentarea în plen s-a referit, destul de pe larg, la România, spunându-se că s-au înregistrat progrese evidente în lupta anticorupţie, a fost lăudată numirea noilor şefi la Parchet, procesul de pregătire, de implementare a Codurilor. Şi s-a atras atenţia că va rămâne Comisia în continuare atentă, pe procesul de modificare a Constituţiei. Dar, pe toate punctele, cele şase ţări, între care, atenţie, şi Olanda, care au luat cuvântul, că nu au vorbit toate, toate au spus «Da, apreciem, s-au făcut progrese, să se păstreze ritmul». Un pic mai lungă a fost discuţia pe Bulgaria, dar, mă rog, nu este treaba noastră, ca să zic aşa”, a mai afirmat premierul Ponta.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu poate comenta cu privire la conţinutul discuţiilor de joi din grupul de lucru privind MCV, concluziile în acest sens urmând a fi comunicate în raportul oficial care va fi publicat în decembrie.
El a adăugat că informările verbale ale CE către grupul de lucru privind MCV de pe lângă Consiliul UE reprezintă un exerciţiu de rutină şi a fost practicat la jumătatea perioadelor analizate şi în cazul rapoartelor pe MCV precedente.
Gray a punctat că aceste informări verbale nu sunt „rapoarte intermediare” şi nu conţin evaluări politice sau noi recomandări, cuprinzând însă o enumerare a evenimentelor petrecute în perioada scursă de la precedentul raport din 30 ianuarie.
Oficialul CE a mai arătat că punctele prezentate în cadrul discuţiei au făcut referire la „statul de drept, independenţa justiţiei, reforma şi responsabilizarea sistemului judiciar, eficienţa procesului judiciar şi integritatea şi lupta împotriva corupţiei”.