Ponta prezintă Parlamentului acordul FMI, indiferent de „iresponsabilii de serviciu” de la Cotroceni
„Alături de dumneavoastră, la începutul sesiunii parlamentare, o să mă adresez preşedinţilor celor două camere cu rugămintea de a putea să prezentăm în faţa Parlamentului elementele unui nou acord în aşa fel încât să fie o decizie nu doar a Guvernului, ci şi a Parlamentului şi a tuturor forţelor politice responsabile. Că vom găsi, ca de obicei, iresponsabilii de serviciu în Parlament sau la Cotroceni, este problema lor, noi ne aflăm aici prin votul oamenilor, prin sprijinul Parlamentului, şi e datoria noastră”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.
Guvernul a încheiat negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru un nou acord, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta.
O misiune a FMI se află la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România, autorităţile precizând anterior că doresc ca un nou acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu o valoare între 3 miliarde euro şi 5 miliarde euro şi cu mai puţine condiţii decât cele două înţelegeri anterioare.
Următorul acord cu România, de tip preventiv, va fi unul de consolidare macroeconomică şi de reforme structurale, urmărind în principal disciplina politicilor, şi va presupune privatizarea şi restructurarea unor companii de stat, a declarat, marţi, la Bucureşti, directorul general al FMI, Christine Lagarde.
Consiliul Director al FMI a avizat, la sfârşitul lunii iunie, cu trei derogări, ultimele evaluări ale acordului cu România. Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.
Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să fie finalizat în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunãtţire a managementului companiilor de stat.