Ponta: Prin conducta de gaz Iaşi-Ungheni, Moldova va putea negocia mai bine cu alţi furnizori

Conducta de gaz Iaşi-Ungheni (Republica Moldova), pentru care lucrările vor fi încheiate în luna decembrie a acestui an, va permite statului vecin, prin furnizarea de gaze din producţia României, să poate negocia mai bine cu alţi furnizori, a declarat premierul Victor Ponta.
Economica.net - lun, 26 aug. 2013, 16:29
Ponta: Prin conducta de gaz Iaşi-Ungheni, Moldova va putea negocia mai bine cu alţi furnizori

„Producţia noastră internă va putea acoperi în câţiva ani tot consumul României şi al Moldovei, iar pentru dânşii, de la anul, orice negociere. Când poţi să iei din două locuri gazul, este o negociere mai bună. Când ai o singură variantă, nu e negociere, este impunere”, a spus Ponta, aflat la Iaşi pentru inspectarea lucrărilor la gazoduct care sunt efectuate pe teritoriul României.

Proiectul de construcţie a conductei de gaz Iaşi-Ungheni are un buget de 26,49 milioane euro, din care 7 milioane euro reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene.

Proiectul urmăreşte asigurarea unui nivel superior de securitate energetică pentru Republica Moldova şi partea estică a României, prin diversificarea surselor de alimentare cu gaz.

În urmă cu o lună, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat că lucrările la gazoductul care va lega reţelele din România şi Republica Moldova pe traseul Iaşi-Ungheni va începe în august şi va fi încheiată până la sfârşitul anului.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul pare că a fost implicat în finalizarea acordului de pace dintre Israel și Iran
Qatarul pare că a fost implicat în finalizarea acordului de pace dintre Israel și Iran
Președintele SUA, Donald Trump, a discutat cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, înainte de încheierea acordului, a declarat pentru Jerusalem Post o sursă familiarizată cu detaliile,......
Nicușor Dan va participa azi și mâine la întâlnirea NATO de la Haga
Nicușor Dan va participa azi și mâine la întâlnirea NATO de la Haga
Președintele Nicușor Dan va participa, marți și miercuri, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației ...
Iranul a lansat un val de rachete la câteva ore după ce Trump a vorbit despre o încetare completă  a focului între Israel și Iran
Iranul a lansat un val de rachete la câteva ore după ce Trump a vorbit despre o încetare completă a focului între Israel ...
Armata israeliană a declarat că Iranul a lansat marți mai multe valuri de rachete, serviciile de urgență anunțând ...
România ar putea construi Black Sea AI Gigafactory, fabrică de AI care va deservi întreaga regiune
România ar putea construi Black Sea AI Gigafactory, fabrică de AI care va deservi întreaga regiune
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generație care va deservi inclusiv Republica ...