Ponta despre Roşia Montană: În baza respingerii legii, e clar că proiectul nu se va realiza

"În baza respingerii legii, e clar că proiectul nu se va realiza. Litigiile vor fi soluţionate de către Centrul de Arbitraj al Camerei de Arbitraj de la Viena", a declarat premierul Victor Ponta.
Economica.net - joi, 12 sept. 2013, 10:57
Ponta despre Roşia Montană: În baza respingerii legii, e clar că proiectul nu se va realiza

„Litigiile vor fi soluţionate de către Centrul de Arbitraj al Camerei de Arbitraj de la Viena. Licenţa de exploatare emisă în 1999 are gradul de secretizare confidenţial. Consider că anumite aspecte de interes public pot să le fac publice. Dacă nu există alte specificaţii, informaţiile vor rămâne confidenţiale. Durata licentei este de 20 de ani. Titularul plăteşte catre stat o redevenţă de 2%, la momentul renegocierii, ajunsă la 6%. Înştiinţările oficiale privind investiţiile concrete care ţin de infrastructură făcute până în 2012 sunt de 550 milioane de euro”, a declarat Victor Ponta.

Şova: Statul român, în cazul unui litigiu, se va afla într-o poziţie foarte dificilă

Statul român se va afla într-o poziţie foarte dificilă în cazul unui litigiu cu compania canadiană Gabriel Resources, a anunţat, joi, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.

Ştirea se actualizează

Te-ar mai putea interesa și
HONOR lansează în România Magic7 Pro, cu aplicația Google Gemini pre-instalată. Cât va costa smartphone-ul
HONOR lansează în România Magic7 Pro, cu aplicația Google Gemini pre-instalată. Cât va costa smartphone-ul
HONOR a lansat, miercuri, smartphone-ul Magic7 Pro în Europa, inclusiv în România, cu noi caracteristici AI și cu aplicația Google Gemini pre-instalată....
Germania a aprobat instalarea unui număr record de noi turbine eoliene în 2024
Germania a aprobat instalarea unui număr record de noi turbine eoliene în 2024
Organismele de reglementare din Germania au aprobat, anul trecut, instalarea celui mai mare număr de turbine eoliene onshore ...
Autostrada Unirii A8: Termenul de depunere a ofertelor pentru lotul Grințieș – Pipirig, prelungit până pe 27 februarie
Autostrada Unirii A8: Termenul de depunere a ofertelor pentru lotul Grințieș – Pipirig, prelungit până pe 27 februarie
Ofertele la contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2 B Grințieș - Pipirig al Autostrăzii Unirii A8 pot fi ...
BNR a menţinut dobânda cheie la 6,5% pe an
BNR a menţinut dobânda cheie la 6,5% pe an
BNR - Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri să menţină rata dobânzii de politică ...