Ponta promite în Moldova că Guvernul va reduce „încet-încet” taxele consulare
„În 2010 au fost majorate taxele. O să încercăm să îndreptăm lucrurile, o nedreptate făcută în 2010. Încet-încet, le readucem..”, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă.
La începutul acestei luni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că trebuie reduse taxele consulare pentru cetăţenii Republicii Moldova şi că este „mult prea mult” să se ceară acestora dovada că deţin 500 de euro pentru a primi viza de intrare în România.
Băsescu a spus în context şi că „încă avem taxe de viză foarte ridicate”, deşi vizele pentru cetăţenii din Republica Moldova sunt acordate gratuit în acest moment de către autorităţile române.
Ministerul Afacerilor Externe informa pe 4 iulie că solicitarea dovezii deţinerii celor 500 de euro pentru asigurarea subzistenţei de către cetăţenii Republicii Moldova care cer viză de intrare în România este prevăzută de regulamentele UE, neputând fi eliminată.
Precizarea MAE venea după ce un grup de 30 de parlamentari PDL şi FC i-au adresat o scrisoare ministrului Titus Corlăţean, solicitând eliminarea acestei prevederi în acordarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni, precum şi reducerea taxelor consulare la emiterea documentelor necesare pentru dosarul de redobândire a cetăţeniei române de către aceştia.