Ponta: Regimul de la Damasc – ilegitim şi criminal

Economica.net
30 08. 2013
victor_ponta_1539_99543400

Preşedintele social-democraţilor a subliniat că autorităţile române se află în contact permanent cu parteneri internaţionali, o poziţie a Guvernului fiind posibil să apară chiar în cursul zilei de vineri.

„Împreună cu domnul ministru de Externe, suntem în contact permanent cu partenerii noştri internaţionali legat de situaţia din Siria. Şi chiar şi în cursul acestei zile, în funcţie de informaţiile pe care le avem, vom formula poziţia Guvernului, o poziţie pe care de altfel o ştiţi foarte bine. Şi anume, e imposibil în acest moment să mai fie contestat faptul că regimul de la Damasc e un regim ilegitim şi un regim care comite crime împotriva propriei populaţii. România este un aliat şi un membru serios al comunităţii internaţionale democratice şi, în coordonare totală cu partenerii noştri, vom avea o poziţie foarte clară în acest sens”, a declarat premierul la Mamaia, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD.