Ponta: Ridicarea pragului pentru încheierea de contracte fără licitaţii a fost acceptată de CE
„Nu ştiu care este forma adoptată de Parlament, o să mă informez imediat ce ajung la Bucureşti. Dacă este vorba, însă, de forma plecată de la Guvern, inclusiv cea referitoare la ridicarea nivelului sumei necesare pentru proceduri, vă asigur că acea formă a fost – înainte de a fi trimisă către Parlament – negociată şi acceptată de către Comisia Europeană şi dacă CE spune că e ceva bun, cred că putem spune şi noi la fel”, a precizat Victor Ponta, la Beijing.
El a spus că nu va ezita şi în viitor să ia toate măsuri legislative care să scurteze timpul destinat procedurilor de achiziţie şi de accesare a fondurilor europene, diminuând totodată birocraţia.
„În momentul în care, iată, astăzi, când vorbim, avem o procedură pe fonduri europene de atribuire a unor lucrări pentru autostrăzi care de un an şi jumătate nu se finalizează, vă daţi seama că trebuie să schimbăm ceva, că dacă stăm cinci ani de fiecare dată să aşteptăm să se semneze un contract, după aia ne mirăm degeaba că nu avem autostrăzi”, a arătat premierul.