Ponta: România este considerată de SUA ca având instrumente de combatere a corupţiei foarte puternice

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că România este considerată şi de către instituţiile europene şi de către SUA ca având instrumente legislative şi instituţionale de combatere a corupţiei foarte bune şi foarte puternice.
Economica.net - lun, 09 iun. 2014, 19:13
Ponta: România este considerată de SUA ca având instrumente de combatere a corupţiei foarte puternice

‘Eu ştiu că avem relaţii foarte bune cu Statele Unite ale Americii şi este foarte bine că ne întâlnim. De altfel, cei trei senatori s-au văzut cu ministrul de Externe, eu m-am văzut cu ministrul Apărării, cu domnul Hagel. Avem relaţii excelente cu SUA şi, dincolo de asta, după cum ştiţi, România este considerată şi de către instituţiile europene şi de către SUA ca având instrumente legislative şi instituţionale de combatere a corupţiei foarte bune şi foarte puternice şi din partea Guvernului este tot sprijinul pentru ca aceste instituţii să aplice legea, să-şi facă datoria, să-i prindă pe cei care sunt corupţi’, a spus Ponta la sediul PSD.

El a fost întrebat cum vede declaraţiile făcute de unul din cei trei senatori americani care au fost în vizită în România, potrivit căruia relaţiile cu SUA s-ar putea deteriora dacă România nu arată că luptă împotriva corupţiei.

Senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy au vizitat zilele trecute România, în cadrul unui turneu în mai multe state est-europene în contextul tot mai tensionat din Ucraina.

 

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Bookster. Job de vară plătit cu venit de 3.500 de lei „în mână”
Salarii transparente la Bookster. Job de vară plătit cu venit de 3.500 de lei „în mână”
Bookster, platforma de închiriere de cărţi pentru corporatişti, face angajări. Postul vacant cu salariul transparent, oferit de Bookster, e de asistent comenzi şi retururi....
Bogdan Ivan anunță că la retificarea bugetară vor fi alocați 950 de milioane de lei pentru schema de protecţie a consumatorilor vulnerabili de electricitate
Bogdan Ivan anunță că la retificarea bugetară vor fi alocați 950 de milioane de lei pentru schema de protecţie a consumatorilor ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că la rectificarea bugetară se vor aloca 950 de milioane ...
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: Progres remarcabil al UMB la podul peste Trotuș – asociație
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: Progres remarcabil al UMB la podul peste Trotuș – asociație
Asociația Moldova vrea Autostradă (MVA) a postat imagini noi cu lucrările UMB pe șantierul lotului 2 al Autostrăzii ...
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna mai 2025 a fost de 1,213 miliarde de lei, iar suma medie plătită ...