Ponta: România va fi în perioada următoare una dintre cele mai sigure frontiere ale UE

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că România va fi, în perioada următoare, una dintre cele mai sigure frontiere ale Uniunii Europene.
Economica.net - mar, 24 iul. 2012, 15:20
Ponta: România va fi în perioada următoare una dintre cele mai sigure frontiere ale UE

„Sunt foarte mândru pentru că, în acest moment, avem o poveste de succes, iată şi sistemul integrat de securizare a frontierelor, început în 2004, care a costat aproape un miliard de euro, s-a dovedit şi se dovedeşte astăzi ca fiind la cele mai înalte standarde europene. Le-am spus poliţiştilor de frontieră că ei sunt deja în Schengen şi în UE şi să nu fie dezamăgiţi dacă din motive pur politice munca lor va fi recunoscută mai încolo decât în mod normal”, a susţinut Ponta, la inaugurarea Centrului de Comandă şi Control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

El a evidenţiat munca oamenilor din spatele monitoarelor şi a dat exemplu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a încasat, la bugetul de stat, în ultimele trei luni, 1,2 miliarde de lei, reţelele de corupţie instituţionalizată fiind destructurate.

„Cred că ceea ce a fost rău s-a dat deoparte şi Poliţia de Frontieră este o armă şi un corp al MAI de elită şi, împreună cu Direcţia Generală a Vămilor, va asigura ca toate faptele de contrabandă, de evaziune fiscală să fie combătute, iar România, prin acest sistem funcţional, să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat şi la cel al UE şi să dovedească, încă odată, că România este în Europa, indiferent de ce spun uneori politicienii”, a arătat acesta.

Centrul de Comandă şi Control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a fost inaugurat în prezenţa premierului Victor Ponta, a ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a conducerii IGPF şi a altor oficialităţi, printre care ambasadori ai UE acreditaţi la Bucureşti.

Centrul de Comandă al IGPF a costat aproximativ 20.000.000 de euro, clădirea fiind complet dotată, atât cu echipamente cât şi cu mobilier. Banii provin din creditul extern garantat guvernamental aferent contractului încheiat cu EADS Deutschland.

Clădirea va asigura activităţile de coordonare a acţiunilor IGPF, centralizarea datelor cu impact în managementul frontierei de stat, precum şi coordonarea acţiunilor FRONTEX prin intermediul Centrului Operaţional de Comandă.

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu la o clădire a Liceului Timpuri Noi din Calea Dudeşti
Incendiu la o clădire a Liceului Timpuri Noi din Calea Dudeşti
Pompierii ISUBIF intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire a Liceului Timpuri Noi (în prezent dezafectat), din Calea Dudeşti, iar arderea se manifestă la acoperiş......
Grupul Volkswagen, acuzat că nu a protejat datele personale a 800.000 de utilizatori de mașini
Grupul Volkswagen, acuzat că nu a protejat datele personale a 800.000 de utilizatori de mașini
Informații primite, verificate și, ulterior, dezvăluite de publicația germană Der Spiegel arată că date personale ...
China vrea să construiască noi porturi și centre de transport aerian în vestul țării
China vrea să construiască noi porturi și centre de transport aerian în vestul țării
Autorităţile chineze au anunţat duminică un pachet de 15 măsuri în vederea consolidării dezvoltării regiunii de vest ...
Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă
Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă
O periculoasă furtună de iarnă a lovit duminică Statele Unite, unde milioane de locuitori din jumătatea estică a ţării ...