Ponta se întâlneşte cu delegaţia FMI la Parlament
Discuţii au început în cursul dimineţii, la Palatul Parlamentului, cu o oră înainte de audierea în comisiile parlamentare a miniştrilor nominalizaţi în Cabinetul Ponta.
Negocierile care au avut loc cu FMI, la sfârşitul săptămânii, s-au încheiat cu succes, după două zile de discuţii la BNR partea română şi delegaţia instituţiei internaţionale stabilind termenii noii scrisori de intenţie la acordul de tip preventiv.
Discuţiile cu organismele financiare internaţionale s-au încheiat cu succes şi asta reprezintă o angajare fermă a Guvernului Ponta pentru continuarea reformelor, pentru continuarea politicilor marcroeconomice vizând asigurarea stabilităţii economice şi financiare a ţării, declara, sâmbătă, Florin Georgescu, ministrul desemnat pentru Finanţe.
„Practic, acordul este negociat şi încheiat cu succes. Ca efect al caracterului ferm al politicilor şi reformelor structurale, sectoriale cuprinse în acord s-au identificat sume suplimentare care au permis majorarea deficitului bugetar, respectând ţinta limită de 3% în relaţia cu Uniunea Europeană pentru acest an şi de asemenea respectând angajamentele faţă de Fondul Monetar Internaţional”, adăuga Georgescu.
România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro şi o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondială. Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.