Ponta se vrea un Tony Blair al României

Într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Wall Street Journal, premierul Victor Ponta a declarat că va susţine o politică fiscală de limitare a cheltuielilor şi că va încerca să revitalizeze economia. Ponta îl are ca model pe Tony Blair, fostul premier britanic.
Alina Stanciu - lun, 14 mai 2012, 12:52
Ponta se vrea un Tony Blair al României

„Doresc să transmit un semnal de stabilitate şi responsabilitate”, a declarat premierul român jurnaliştilor de la Wall Street Journal, adăugând că prudenţa fiscală trebuie susţinută  de o politică de promovare a creşterii şi de măsuri care să îi pună în siguranţă pe cei mai vulnerabili dintre cetăţeni. Victor Ponta a mai declarat că una dintre misiunile sale este aceea de a repara greşelile fostei guvernări. Ponta a mai spus celor de la Wall Street Jotnal ca îl are ca model pe fostul premier britanic, Tony Blair.

Manevrele lui Ponta sunt însă limitate, mai notează WSJ, care aminteşte de normele UE, de acordurile României cu Fondul Monetar Internaţional şi de pieţele externe caracterizate de instabilitate, care au dus la deprecieri record ale leului în raport cu moneda unică. Potrivit WSJ, o altă cauză a deprecierii leului se referă la teama investitorilor că Guvernul Ponta nu îşi va menţine politica de limitare a costurilor bugetare. „O anumită incertitudine este normală în primele zile a unui nou guvern”, a replicat premierul român estimând că rata de schimb îşi va reveni.

Ponta afirmă că este greşit să se creadă că România se opune măsurilor de austeritate, în general. În schimb, a mai spus acesta, măsurile luate de guvernele anterioare, printre care reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, au produs nemulţumire în rândul populaţiei.

Guvernul condus de Victor Ponta a anunţat că va creşte salariile bugetarilor până la nivelul dinaintea tăierilor şi că va rambursa o cotă din CASS la pensiile de peste 740 lei, în condiţiile în care, în baza unei ordonanţe de urgenţă adoptate în 2010, persoanelor cu pensii de peste 740 lei li s-a reţinut, de la 1 ianuarie 2011, o cota de 5,5% drept contribuţii de sănătate. De asemenea, Ponta a menţionat celor de la WSJ că vrea să reducă din contribuţiile plătite de angajatori pentru salarii pentru a încuraja angajările şi pentru a crea unui mediu mai „flexibil”pentru mediul privat. El a mai adăugat că Guvernul va depune eforturi mai mari pentru a atrage mai multe fonduri europene şi investiţii străine.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri în războiul comercial – Comisarul european pentru comerț merge în SUA pentru discuţii despre taxele vamale ale lui Trump
Negocieri în războiul comercial – Comisarul european pentru comerț merge în SUA pentru discuţii despre taxele ...
Comisarul european pentru comerţ, Maros Sevcovic, va avea luni la Washington discuţii cu oficiali americani, după ce preşedintele american Donald Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele vamale......
Singura sarcină a UE este să sprijine eforturile de pace ale lui Trump pentru ca inflaţia să devină sustenabilă, spune Viktor Orban
Singura sarcină a UE este să sprijine eforturile de pace ale lui Trump pentru ca inflaţia să devină sustenabilă, spune ...
"Suntem într-o perioadă de inflaţie ridicată" în principal din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina, a declarat ...
26 de fabrici de reciclare se vor construi în România, cu finanţare de 675 mil. lei, bani din PNRR
26 de fabrici de reciclare se vor construi în România, cu finanţare de 675 mil. lei, bani din PNRR
Un număr de 26 de fabrici de reciclare vor fi construite în România, cu finanţare de 674,75 milioane de lei din Planul ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB are mobilizați peste 500 de muncitori pe „tronsonul cu urși”. Când spune Grindeanu că e gata
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB are mobilizați peste 500 de muncitori pe „tronsonul cu urși”. Când ...
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Sorin Grindeanu a transmis vineri imagini cu șantierul UMB din Autostrada ...