„Ministrul Economiei, ieri, l-a chemat pe şeful de la Compet şi i-a zis «Îl demiţi pe domnul consilier, nu mai pui pe nimeni în loc». Şeful de la Compet i-a zis «Nu vreau. Eu sunt acolo că m-a numit fostul ministru şi am contract de manager»”, a relatat Ponta, la Realitatea TV.
El a apreciat că salariul încasat de tatăl Robertei Anastase de la o companie de stat, de 320 milioane lei vechi lunar, este inacceptabil.
„Tatăl doamnei Anastase este consilier la o companie cu capital integral de stat, care câştigă 320 milioane lei. Este absolut inacceptabil pentru cineva care lucrează la o companie de stat care întâmplător are şi un tip de monopol, că nu poţi să zici că este în concurenţă. Nu pot eu să vorbesc, nu-l cunosc pe domnul Anastase, poate că este un geniu al transportului de produse petroliere la Compet, dar 320 milioane lei de la o companie de stat este inadmisibil”, a spus premierul.
Şeful Guvernului a mai susţinut că şi directorii complexelor energetice Rovinari şi Turceni au refuzat să îşi dea demisia, după ce în presă au fost publicate informaţii privind contractele atribuite de cele două companii.
„Trebuie să desţelenim lucrurile”, a spus Ponta.
El a arătat însă în acelaşi timp că sute de şefi din administraţie concediaţi la instalarea Guvernului Boc au dat în judecată Executivul şi au câştigat, iar actualul Cabinet trebuie să le achite daunele. Premierul a arătat că Executivul va încerca să obţină banii de la persoanele care au semnat actele de demitere.
Presa a relatat că tatăl Robertei Anastase, Corneliu Anastase, a câştigat în luna martie 2012 un salariu de 35.000 de lei, în calitate de consilier al directorului Conpet.
Potrivit unor documente obţinute de presă, în ianuarie 2009 tatăl preşedintei Camerei Deputaţilor a câştigat 7.150 de lei. În ianuarie 2010, avea un salariu de 12.240 de lei, iar în septembrie – 22.131 de lei. În decembrie 2011, salariul lui Anastase a ajuns la 35.068 lei, pentru ca în primele două luni ale anului 2012 să scadă la 15.067. În martie 2012, Corneliu Anastase a câştigat 35.155 lei.
Premierul Ponta susţine că, după ce a văzut că tatăl preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, câştigă 32.000 de lei lunar, nu i se pare anormală impunerea taxei de solidaritate, spunând că nu crede că venitul respectiv e obţinut pe baza aptitudinilor extraordinare, ci pe interes politic.
În acelaşi timp, presa locală a relatat recent că unităţile energetice Rovinari şi Turceni ar fi atribuit, într-o singură zi, mai multe contracte de sute de miliarde de lei vechi în minerit şi energie către firmele unor sponsori ai PDL sau ale apropiaților acestora.