Ponta şi Ayrault au prelungit Parteneriatul între România şi Franţa pentru următorii 5 ani
Documentul reprezintă prelungirea foii de parcurs a Parteneriatului Strategic româno-francez şi vizează colaborarea celor două state în domenii precum cele economic, politic, cultural, social și european
„Am prelungit acest acord de colaborare pentru următorii cinci ani, în domenii diverse”, a spus Ayrault.
Premierul francez a precizat totodată că România va fi invitat de onoare la Salonul de Carte, care urmează să fie organizat în luna martie, în Franţa.
Premierul Victor Ponta a apreciat că acest acord poate avea un succes de care ambele ţări au nevoie.
„Am dorit să fac prima vizită oficială după alegerile din decembrie, aici, la Paris, în Franța, să-mi întâlnesc omologul și colegii francezi și să amintesc încă o dată că România nu este doar o țară francofonă, ci și francofilă, că Romania este o țară care nu e doar cel mai bun partener și aliat din regiune, ci și cel mai bun prieten, și că am încrederea că Parteneriatul nostru strategic, privilegiat și deosebit, în anii următori va avea succesul de care au nevoie ambele noastre țări”, a spus Ponta.
El a precizat că Franța și Romania au o politică agricolă comună, obiective economice comune și împărtășesc aceeași viziune europeană. El a subliniat totodată faptul că sunt proiecte comune care deja s-au bucurat de succes și a apreciat faptul că Franța susține Romania în anumite probleme foarte importante, precum aderarea la Schengen.
„România rămâne o țară francofilă care așteaptă mult de la prietenia cu Franța și este gata să fie alături de Franța de-a lungul anilor următori”, a conchis Ponta.
Siderurgia a fost o altă problemă abordată de cei doi premieri și s-a convenit ca cele două state să colaboreze şi în acest domeniu.
„A venit momentul să ne punem din nou întrebarea dacă este necesară o politică comună a oțelului și să avem o veritabilă strategie industrială, nu numai în acest sector, ci și în altele. Politica concurenței care stă la baza UE și a pieței unice nu este suficientă pentru politicile industriale”, a spus Ayrault.
Cei doi premieri au afirmat că au o viziune comună atât pentru problemele bilaterale, cât și pentru problematica de politică europeană și politică internațională.
Premierul Victor Ponta se află la Paris, în vizită de lucru.
În toamna anului trecut, preşedintele Traian Băsescu a declarat că parteneriatul strategic al României cu Franţa nu şi-a atins parametrii de funcţionalitate, iar el se va implica în perioada următoare împreună cu Guvernul şi Ministerul român de Externe în acest sens.