Ponta: Sistarea sumelor din FEAG e extrem de gravă, există şanse la PE de compromis cu CE
Întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, cum comentează decizia PE de a sista sumele prin FEAG care afectează şi foştii angajaţi ai fabricii Nokia de la Jucu, Victor Ponta a răspuns că România nu are nicio vină, întrucât este vorba despre un blocaj între Comisia Europeană şi Parlamentul European, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Aici e o problemă extrem de gravă, nu avem nicio vină, nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ponta, e vorba de faptul că între CE şi PE a apărut un blocaj legat de rectificarea bugetului, iar CE are 10 miliarde de euro angajamente pe care nu le poate onora. Victime sunt angajaţii de la Jucu, dar există un număr mare de victime în România legate de POSDRU. Noi am acceptat condiţiile financiare, am făcut acţiunile pentru repornirea POSDRU şi transmitem cererile de decontare, dar Bruxelles ne spune că nu are să ne dea banii. Am discutat despre această situaţie şi există o şansă ca în ultima sesiune a PE din 15 decembrie de la Strasbourg să apară un compromis între CE şi PE. Suntem victime ale unei situaţii dificile între PE şi CE”, a arătat Ponta.
Comisia Europeană a avizat cererea din decembrie 2011 a Guvernului român pentru sprijin financiar în vederea reconversiei profesionale a aproximativ 3.300 de persoane de la Nokia Jucu, anunţa, în octombrie, liderul PDL Sulfina Barbu, ea cerând spriinul USL pentru aprobarea în PE a ajutorului din fondul FEAG.
Acest fond are un caracter temporar şi excepţional şi presupune un ajutor financiar acordat muncitorilor disponibilizaţi pentru a reintra pe piaţa muncii.
La 29 septembrie 2011, Nokia a anunţat închiderea fabricii de la Jucu, 2.200 de angajaţi pierzându-şi locurile de muncă.
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, că eşecul concilierii între PE şi CE privind rectificarea bugetului UE pe 2012 afectează „foarte serios” şi bugetul României, Bruxelles-ul nemaiavând bani în acest an pentru rambursări în cazul deblocării plăţilor pe POSDRU.