Ponta: Sper să avem promulgat bugetul la 1 ianuarie 2015

Bugetul de stat ar trebui promulgat până la 1 ianuarie, altfel măsurile adoptate de la începutul anului viitor nu pot intra în vigoare, a declarat, marţi, în cadrul şedinţei săptămânale de Guvern, premierul Victor Ponta.
Economica.net - mar, 23 dec. 2014, 12:38
Ponta: Sper să avem promulgat bugetul la 1 ianuarie 2015

‘Vreau să mulţumesc tuturor miniştrilor care au participat la dezbaterile din comisiile de specialitate privind Bugetul. Din câte ştiu, în toate comisiile votul a fost aproape unanim, inclusiv la bugetul asigurărilor sociale (…) Asta înseamnă că bugetul este bun acolo unde s-a discutat serios în comisiile de specialitate. După aceea, votul politic din plen până la un punct îl înţeleg, însă îmi exprim speranţa că totuşi să avem bugetul promulgat până la 1 ianuarie pentru că altfel efectele unei bătălii pur politice, contestarea la Curtea Constituţională, le ştim cu toţii, şi anume nu pot intra în vigoare toate măsurile adoptate de la 1 ianuarie. Este vorba de ceea ce oamenii aşteaptă de la noi, şi profesorii, şi medicii, şi agricultura, şi fondurile europene, toate celelalte. Repet, atâta timp cât în comisiile de specialitate practic nu au fost voturi împotrivă, înseamnă că acolo lucrurile s-au dezbătut serios. Sper doar să avem la 1 ianuarie bugetul promulgat pentru a putea aplica ceea ce am adoptat’, a spus Ponta.

Premierul a menţionat, totodată, că ultima şedinţă de Guvern din acest va avea loc săptămâna viitoare, în timp ce prima întâlnire a miniştrilor în Executiv în 2015 va fi programată după Anul Nou, scrie Agerpres.

‘Avem şedinţă de Guvern din nou săptămâna viitoare, în aşa fel încât orice decizii luăm sau sume mai sunt de alocat să poată fi publicate în Monitorul Oficial să fie folosite până pe 31 decembrie. De asemenea, avem şedinţă de Guvern imediat după Anul Nou, în prima săptămână’, a afirmat primul ministru.

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobat, duminică, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Parlamentarii au votat bugetul de stat cu 339 voturi ‘pentru’ şi 141’împotrivă’.

Ulterior, deputatul liberal Eugen Nicolăescu a informat că grupurile parlamentare ale PNL vor contesta la Curtea Constituţională bugetul de stat pe anul 2015, pe motiv că este neconstituţional. ‘Avem două argumente: principiul legalităţii şi principiul respectării angajamentelor internaţionale’, a explicat Nicolăescu, în plenul Parlamentului.

În replică, premierul Victor Ponta a făcut un apel la responsabilitate, arătând că eventuala contestare la Curtea Constituţională a bugetului de stat pe 2015 va determina amânarea creşterii pensiilor, acordarea subvenţiilor sau reducerea TVA în turism.

Curtea Constituţională va discuta pe 29 decembrie sesizarea PNL privind bugetul de stat pe anul 2015, au anunţat, luni, oficiali ai CCR.

Te-ar mai putea interesa și
Încă un împrumut al statului. Ministerul Finanțelor a luat 752 de milioane de lei de la bănci
Încă un împrumut al statului. Ministerul Finanțelor a luat 752 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 752 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 35 luni, la un randament......
CNAB începe construcția unei parcări cu 4 etaje și 671 locuri aproape de terminalul plecări al aeroportului Otopeni
CNAB începe construcția unei parcări cu 4 etaje și 671 locuri aproape de terminalul plecări al aeroportului Otopeni
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale capitalei, anunţă că ...
România rămâne campioana inflației în UE şi în aprilie – date Eurostat
România rămâne campioana inflației în UE şi în aprilie – date Eurostat
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a continuat să scadă în aprilie până la 2,4%, de la un nivel de 2,5% ...
Autostrada Unirii A8: CNIR acuză o companie că încearcă o nouă blocare a licitației pentru tronsonul Moțca – Tg Frumos
Autostrada Unirii A8: CNIR acuză o companie că încearcă o nouă blocare a licitației pentru tronsonul Moțca – ...
Compania Kido Consult încearcă o nouă blocare a licitației pentru tronsonul 1 al Autostrăzii A8 Târgu Neamț - Iași ...