Ponta: Ştiu la cine s-a gândit Băsescu ca premier. Rus, Maior, Dragnea şi Tăriceanu nu vor accepta

Economica.net
03 12. 2012
victor_ponta_65591100

În cazul lui George Maior, premierul Ponta şi-a argumentat afirmaţia că acesta ar refuza să preia postul de prim-ministru prin faptul că este „de 100 ori mai deştept ca MRU”.

Ponta a mai susţinut, la Realitatea TV, că USL se află pe un trend ascendent în ceea ce priveşte opţiunea electoratului, pe fondul ieşirilor publice ale preşedintelui Traian Băsescu care provoacă reacţia celor care se simt „umiliţi” de şeful statului, şi a precizat din nou că USL îl va propune pe el, ca unic candidat, pentru postul de prim-ministru.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că modalitatea în care va face consultările de la Palatul Cotroceni de după alegerile din 9 decembrie rezultă din art.103 al Constituţiei şi Legea partidelor 14/2003, adăugând că nu se va întâmpla varianta în care USL va veni şi va spune un nume.

Băsescu a arătat şi că va organiza în curând o nouă conferinţă cu presă dedicată special modalităţii de organizare a consultărilor politice de după alegeri.

„Cele ce veţi citi în Legea 14/2003 se pun lângă articolul 103 şi se află cum se desfăşoară legal consultările. Pentru că am convingerea că nu sunteţi foarte la curent cu legea 14/2003, vă promit o conferinţă de presă în care să fim în cunoştinţă de cauză şi unii şi alţii, să analizăm efectele nocive ale propagandei USL legate de cum cum vin ei cu tot USL-ul la Cotroceni, spun un nume şi pleacă. Nu se va întâmpla aşa ceva. Vor trebui să respecte Constituţia şi legea partidelor, cu definiţiile în lege, aşa cum ele sunt”, a declarat Băsescu, în conferinţa de presă de luni seară, de la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacă va desemna un premier de la PDL în eventualitatea în care democrat-liberalii vor câştiga mai multe mandate decât PSD, Băsescu a răspuns că nu crede că se va întâmpla aşa la alegeri. „O să fiu foarte sincer cu dumneavoastră, o să vă spun că nu cred. Nu cred, aşa că nu are rost să presupun inutil”, a spus Băsescu.

Pe de altă parte, el a precizat că nu va obstrucţiona procesul de consultări politice de după alegeri. „În intenţia mea este să respect Constituţia şi legea. Pentru că nerespectarea duce la nişte distorsiuni foarte grave ale unui proces de consultare constituţional care are ca rezultat desemnarea unui prim-ministru. Deci lucrurile nu sunt la latitudinea preşedintelui. Preşedintele trebuie să dea şansa consultării şi nu să o obstrucţioneze”, a afirmat el.

De asemenea, Băsescu a subliniat că guvernele nu se fac după sondajele actuale, ci după majoritatea din Parlament.

Preşedintele a menţionat că va avea grijă să desemneze un prim-ministru care poate obţine majoritatea voturilor în Parlament.

„Voi face consultări, că voi respecta Constituţia şi mai ales voi avea grijă să desemnez un prim-ministru care poate obţine majoritatea voturilor în Parlament. Pentru mine obiectivul este să desemnez un prim-ministru care să îşi poată forma un Cabinet şi o majoritate parlamentară, pentru că eu doar tatonez, responsabilitatea politică de a trece cabinetul prin Parlament este a prim-ministrului desemnat”, a spus Băsescu.

Totodată, preşedintele a afirmat că va respecta „litera şi spiritul Constituţiei” şi nu va abdica de la acestea doar de dragul de a avea o înţelegere cu USL privind guvernarea.

Articolul 103 din Constituţie stabileşte că „preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.