Ponta: Strategia de autostrăzi e realistă şi bazată pe resurse, nu pe poveşti nemuritoare
„Nu toată lumea e fericită că trece autostrada peste tot, cei care ne critică cel mai tare sunt cei care ani de zile au făcut 40 de kilometri, 9 kilometri de autostradă pe an, dar această strategie are o uriaşă diferenţă faţă de restul strategiilor: este realistă şi bazată pe bani pe care îi avem şi pe lucruri pe care le putem face, nu pe poveşti nemuritoare, în special de la cei care au făcut 9 kilometri pe an şi acum ne spun nouă cum ar trebui să facem mai bine”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.
El a susţinut din nou că, în 2018, România va avea toate provinciile istorice legate printr-o reţea de autostrăzi.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, în faţa grupurilor parlamentare USL, că anual va fi alocată construcţiei de autostrăzi o sumă cuprinsă între 750 de milioane şi un miliard de euro, Parlamentul şi Guvernul urmând să decidă în fiecare an în ce direcţie alocă această resursă suplimentară.
El a prezentat grupurilor USL proiectul privind reţeaua de autostrăzi care vor fi construite până în 2018 şi care va uni regiunile istorice, el propunând elaborarea unui proiect de lege prin care Guvernele viitoare să fie obligate să continue proiectele începute.
Guvernul urmăreşte accelerarea proiectelor începute, lansarea de noi proiecte din fonduri europene şi cointeresarea partenerilor privaţi în finanţarea autostrăzilor.
Executivul a identificat patru surse de finanţare a proiectelor – TEN-T Coeziune (3 miliarde euro, pentru perioada 2014‐2020), TEN-T Dezvoltare regională (1,8 miliarde euro pentru 2014-2020), concesiune/PPP (fonduri private şi fonduri de la buget, ultima categorie neputând depăşi 49%), respectiv statul român (din fondul creat în urma indexării accizei pe combustibili, de circa 750 milioane euro anual).
Conform Executivului, pentru prima dată decizia privind noi tronsoane va fi luată prin consultare publică, iar până în 2022 primele 16 oraşe din România vor fi conectate prin autostrăzi (Bucureşti, ClujNapoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş).