Ponta susţine că nu va pleca la reuniunea Consiliului European fără un mandat din partea lui Băsescu

Economica.net
23 10. 2012
victor_ponta_65591100

Întrebat la RTV dacă va pleca la reuniunea extraordinară a CE chiar şi în lipsa unui mandat din partea preşedintelui, având în vedere că a mai procedat astfel, premierul a răspuns negativ, explicând că în acel caz nu exista o hotărâre a Curţii Constituţionale privind nivelul de reprezentare a României.

„Nu, pentru că nu exista o hotărâre a Curţii Constituţionale. Din moment ce fac cerere preşedintelui să îmi dea mandat…nu îmi dă mandat, se duce domnia sa, dar nu-i probema că se duce Băsescu sau Ponta, ci cu ce te întorci de la acea întâlnire. Dacă te duci cu toate documentele şi cu toate negocierile pe care noi le-am purtat până acum cu ceilalţi prim-miniştri şi cu preşedintele Comisiei Europene şi te întorci cu un buget bun pentru România în 2014-2020, care să îţi permită să te dezvolţi şi să plăteşti inclusiv pensia, maşinile şi casa domnului fost preşedinte Băsescu sau dacă te întorci aşa cum ai plecat”, a spus Ponta.

El a precizat că este dispus să meargă şi la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Băsescu pe această temă, dacă şeful statului va dori o astfel de discuţie.

Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că îi va solicita preşedintelui Traian Băsescu să îi acorde mandatul, conform deciziei Curţii Constituţionale, de a reprezenta România la summit-ul extraordinar al UE pe tema bugetului pentru 2014-2020, din 22 noiembrie, având în vedere că acest subiect este „de competenţa Guvernului”.

El a arătat că încă nu a discutat cu preşedintele pe această temă.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, vineri, la Bruxelles, cu privire la faptul că premierul Ponta vrea delegare din partea şefului statului pentru participarea la următorul Consiliu European, el răspunzând: „Să ajungem până la următorul Consiliu. Îl aştept cu multă nerăbdare”.

„Să ajungem până la următorul Consiliu. Îl aştept cu multă nerăbdare”, a declarat Băsescu, întrebat de jurnalişti cu privire la afirmaţia premierului Ponta privind faptul că acesta ar dori să primească delegare de la preşedinte pentru a participa la Consiliul European din noiembrie, având în vedere tematica ce ţine de competenţele Guvernului, respectiv decizia privind cadrul bugetar multianual al UE 20.

Totodată, el a spus că participarea României la Consiliul European din noiembrie va fi „conform Constituţiei”, însă a arătat că delegaţia României va fi constituită în acord cu „nevoile de asistenţă” pe care le va avea el.

„Delegaţia va fi în acord cu nevoile de asistenţă pe care le voi avea”, a spus Băsescu.

După ce jurnaliştii au revenit cu întrebarea dacă va participa el sau îl va delega pe premier, Băsescu a spus că nu poate negocia Constituţia.

Guvernul a decis recent constituirea unui consiliu care să stabilească poziţia României în negocierile din UE privind bugetul 2014-2020, structură condusă de primul-ministru, dar în care nu sunt incluşi membri ai Preşedinţiei, reprezentanţii altor instituţii putând participa doar dacă sunt special invitaţi.