Ponta susţine explorarea pentru gaze de şist în România. Chevron a obţinut o primă autorizaţie

Economica.net
25 01. 2013
chevron_86002200

„Explorare, da. Dupa confirmarea existenţei sau inexistenţei resurselor de gaz (aproximativ 5 ani) vom lua o decizie finală care presupune da, exploatăm gaze de şist, cu respectarea tuturor standardelor europene şi mondiale de protecţie a mediului” a spus premierul Ponta la Hotnews.

Compania americană Chevron ar fi obţinut deja acordul autorităţilor locale din Vaslui pentru a începe explorarea în perimetrele concesionate din această zonă, pentru gazele de şist, potrivit Adevărul. Autorităţile locale spun că nu aveau nici un motiv să se opună.

„Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui a publicat pe site-ul instituţiei un document din 20 decembrie 2012 care atestă eliberarea unui certificat de urbanism pentru SC Chevron România Exploration and Production SRL pentru „lucrări de amenajare şi foraj pentru sonda de explorare Păltiniş 1 A”. Satul Păltiniş din comuna Băceşti se află la aproximativ 100 de kilometri distanţă de Bârlad, în nordul judeţului. Compania americană a primit, practic, dreptul de a amplasa instalaţii de foraj şi de a începe testarea subsolului din arealul localităţii vasluiene” scrie Adevărul.