Ponta susţine modificarea legii achiziţiilor publice
‘Am schimbat un pic, nu suficient, la legea achiziţiilor publice, în sensul în care am introdus amenzi un pic mai mari pentru cei care contestă, doar ca să conteste’, a afirmat premierul prezent pe şantierul autostrăzii Nădlac-Arad.
Referindu-se la licitaţia pentru desemnarea firmei care va executa lotul doi al autostrăzii, între Pecica şi Arad, şi al cărei câştigător va fi anunţat pe 25 august, premierul a spus că speră să nu existe contestaţii nefondate în acest caz.
‘Înţeleg dintr-un calcul făcut de CNADNR că dacă cineva contestă aici la lotul doi (al autostrăzii, n.r.) şi pierde, noi încasăm vreo 100.000 de euro. M-aş bucura să nu se conteste, decât să le luăm banii’, a adăugat Ponta.
El a arătat că modificarea legii achiziţiilor publice trebuie discutată şi cu Comisia Europeană, în aşa fel încât firmele ‘neserioase’ să nu mai poată câştiga licitaţii publice de lucrări şi să nu le execute ori să intre în insolvenţă.
‘Trebuie să lucrăm mai departe, împreună cu Comisia Europeană, să schimbăm la legea achiziţiilor publice, în aşa fel încât această situaţie care există peste tot (…) şi anume firme neserioase care câştigă licitaţia sau firme care intră în insolvenţă şi alergăm după aceea, după ele, să nu se mai întâmple,(…) sau să încercăm să le punem pe o listă neagră, să evităm asemenea situaţii’, a precizat premierul.