Ponta: Trebuie să găsim căi prin care greşelile din 2010-2011 să nu se răsfrângă acum asupra Românie

Premierul român Victor Ponta a declarat luni, după întrevederea cu preşedintele Comisie Europene, Jose Manuel Durao Barroso, că a discutat cu oficialul european despre 'cel mai important şi mai dificil punct din agenda europeană', respectiv absorbţia fondurilor europene.
Economica.net - lun, 17 sept. 2012, 18:46
Ponta: Trebuie să găsim căi prin care greşelile din 2010-2011 să nu se răsfrângă acum asupra Românie

‘(…) Evident şi preşedintele Barroso ştia, trebuie să găsim împreună căi prin care lucrurile greşite din perioada 2010-2011 în ceea ce priveşte modul de utilizare a fondurilor europene să nu se răsfrângă acum, în 2012 şi în 2013, asupra României, pentru că în primul rând ar fi păcat, am pierde foarte mult din ceea ce ţara noastră are nevoie şi ar fi un semn prost după semnele bune economice pe care le-am avut în acest an.

Am ieşit din recesiune economică, am reuşit să păstrăm toate ţintele de deficit stabilite cu Fondul Monetar Internaţional, am avut succesul pe care-l ştiţi în momentul lansării titlurilor de stat cu acea dobândă de 5%, or, dacă ne vin acum din urmă nişte (…) pierderi pentru ceea ce s-a întâmplat rău în 2010-2011, lucrul acesta ne poate afecta’, a declarat premierul român după întrevederea cu premierul belgian Elio Di Rupo, care a avut loc după întâlnirea cu preşedintele CE.

Victor Ponta a mai precizat că a discutat şi despre obiectivul fundamental al României pentru perioada 2014-2020, respectiv ‘o cotă cât mai importantă de utilizat pentru ţara noastră şi un sistem administrativ care să nu mai repete greşelile care s-au făcut din 2007 până în prezent’.

Ponta a mai spus că s-au luat măsuri pentru ieşirea din blocajul de pe actuala perioadă de programare şi că lucrează în continuare cu Comisia, preşedintele Barroso şi comisarii de resort, care ‘au apreciat modificările şi progresele făcute începând cu noiembrie 2011, nu începând cu actualul guvern, însă, repet, acum problema se pune cu ce a fost rău în 2010 şi 2011 şi cât de mult sau cât de puţin vom plăti acele greşeli. De plătit, le vom plăti, asta e clar’ a conchis şeful guvernului român.

Te-ar mai putea interesa și
Liderii BRICS cer o încetare a focului în Fâşia Gaza şi o retragere completă a trupelor israeliene
Liderii BRICS cer o încetare a focului în Fâşia Gaza şi o retragere completă a trupelor israeliene
Liderii din BRICS, grupul celor 11 mari ţări emergente, au cerut duminică o "încetare imediată a focului" şi o "retragere completă" a Israelului din Fâşia Gaza, într-o declaraţie comună......
Premieră în Israel – Armata anunţă că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi
Premieră în Israel – Armata anunţă că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până ...
A apărut Ghidul pentru drepturile şi comercializarea proprietăţii intelectuale
A apărut Ghidul pentru drepturile şi comercializarea proprietăţii intelectuale
Autoritatea Naţională pentru Cercetare aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării anunţă că a fost ...
BNS: Subvenţia de la buget acordată partidelor politice, acordată numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit
BNS: Subvenţia de la buget acordată partidelor politice, acordată numai în anii în care România se încadrează în ...
Subvenţia de la bugetul de stat pentru partidele politice ar trebuie să se acordă numai în anii în care România se ...