Ponta: Vom avea creştere economică doar din zona privată, dar nu renunțăm la majorări

Economica.net
15 05. 2012
victor_ponta_12093500

„O să avem creştere economică şi locuri de muncă doar din zona privată, şi vă spune asta un social-democrat. O să avem un program de reducere a numărului de taxe inutile care duc la birocraţie şi corupţie şi trebuie să ne pregătim pe cât posibil pentru a preîntâmpina efectele negative care vin din evoluţiile în plan european, în special Grecia. Nu vreau să spun că este bine ce se întâmplă, dar comparând cu Polonia, Ungaria, Cehia, ţări cu economie mai stabilă decât noi şi care suferă aceeaşi depreciere a monedei, este clar că e un fenomen european”, a spus Ponta.

El a precizat însă din nou că recesiunea nu va afecta creşterea salariilor în sectorul bugetar, iar Guvernul nu va renunţa nici la a doua etapă de majorare, programată pentru finalul acestui an.

„Astăzi am avut o discuţie cu ministrul Finanţelor şi şeful ANAF pe tema încasărilor la buget şi, deocamdată, nu sunt probleme. Dacă vor fi probleme de încasări mai mici la buget, vom reduce de al cheltuieli”, a adăugat şeful Guvernului.

Premierul a arătat totodată că datele economice aferente primului trimestru erau cunoscute demult de către autorităţi şi că ţinta unei creşteri economice de 1,5% pentru acest an va fi menţinută.

„Este important să vedem cât putem ţine din această ţintă”, a conchis Ponta.

Economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, evoluţia fiind anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie puţin mai mare, de 0,2-0,3%.

România reintră astfel în recesiune tehnică, situaţie în care s-a regăsit pentru doi ani şi jumătate, în perioada 2008-2011.

Estimările analiştilor plasează creşterea economică din acest an în jur de 1%, sub nivelul prognozat de FMI, de 1,5%.

Economia zonei euro a stagnat în primul trimestru, ca şi Produsul Intern Brut al UE, potrivit datelor prezentate marţi de Eurostat, surpriză plăcută pentru economişti şi pieţe, care anticipau intrarea blocului monetar în recesiune.

Economia Bulgariei a stagnat în primele trei luni după o creştere de 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, iar Ungaria a înregistrat o contracţie de 1,3%, după staganre în octombrie-decembrie 2011.

Cehia a intrat în recesiune, cu o scădere de 1% în primul trimestru, precedată de o contracţie de 0,1%, iar datele pentru economia Poloniei nu sunt încă disponibile, după o creştere de 1,1% în trimestrul patru din 2011.