Ponta vrea o taxa de solidaritate: 10% pentru bugetarii cu salarii de peste 1.000 de euro

Economica.net
08 04. 2013
ponta_1539_99543400_77169700

„În continuare cred – şi am avut discuţii în acest sens şi un acord – pentru cei din zona bugetară care câştigă peste 1.000 euro pe lună, pentru o perioadă de timp limitată, un an-un an şi jumătate, ţin foarte mult să avem acea taxă, de 10%, de solidaritate”, a spus Ponta la RTV.

El a apreciat că sumele colectate din această taxă ar urma să fie folosite pentru tariful social la energie sau pensiile recalculate ale militarilor.

Premierul a susţinut totodată că taxa de solidaritate va fi aplicată atât angajaţilor din toate instituţiile publice, cât şi în toate societăţile la care statul este acţionar unic sau majoritar.

Începând cu luna iunie a anului trecut, premierul Ponta a declarat în repetate rânduri că Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu 2013 şi numai pentru sectorul bugetar.

El declara şi că Guvernul USL intenţionează să aplice din 2013 cote diferenţiate de impozit, în funcţie de nivelul salariilor.

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a transmis atunci că taxa de solidaritate pentru bugetarii cu salarii mai mari de 4.500 de lei este o iniţiativă guvernamentală discriminatorie şi că demersul va fi dezbătut, în vederea blocării, prin orice mijloace legale de luptă sindicală.