Ponta vrea să desfiinţeze taxa radio-tv la anul

Economica.net
25 03. 2014
ponta_16372700_48638200

‘Aşa cred că trebuie să se întâmple (n.r. – taxa radio-tv să fie desfiinţată), după ce avem tot sistemul digital, după ce are loc reforma în această piaţă a televiziunii şi radioului public, după ce se vor reuni, trebuie să beneficieze de un sprijin de la bugetul public, aşa cum se întâmplă cu toate instituţiile de acest gen din Europa. Eu cred că obligativitatea pentru toţi oamenii de a plăti o taxă e o chestiune depăşită’, a spus Ponta la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că este posibil ca peste un an această taxă să poată fi desfiinţată şi îşi doreşte să avem o societate unită de televiziune şi de radio, iar atunci Parlamentul va decide cum va fi finanţată această nouă societate.