Ponta: Vreau ca în următorii 4 ani să avem alte câteva autostrăzi esenţiale pentru România

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la finalizarea tronsonului Cernavodă-Medgidia al Autostrăzii Soarelui, că vrea ca în următorii patru ani România să aibă alte câteva autostrăzi esenţiale pentru România, el spunând că "nu dă cifre pentru că au dat alţii înaintea lui şi s-au făcut de râs".
Economica.net - joi, 29 nov. 2012, 20:35
Ponta: Vreau ca în următorii 4 ani să avem alte câteva autostrăzi esenţiale pentru România

 

Ponta le-a mulţumit constructorilor, spunând că au lucrat într-un ritm foarte bun.

Premierul a susţinut că autostrăzile reprezintă singura şansă ca România să se dezvolte.

„E singura şansă ca România să se dezvolte, să fim mult mai hotărâţi şi mai serioşi în ceea ce priveşte infrastructura. Nu dau cifre cu câţi kilometri că au dat alţii înaintea mea şi s-au făcut de râs şi nu-i mai ascultă nimeni, şi vă spun pe baza a ceea ce am făcut anul acesta şi pe baza a ceea ce suntem în faza de

pornire anul viitor că în următorii patru ani vreau să avem alte câteva autostrăzi esenţiale pentru dezvoltarea României”, a spus Ponta, care a menţionat că la tronsoanele Comarnic-Braşov şi Craiova-Piteşti lucrările ar urma să înceapă anul viitor.

Ultimul tronson al Autostrăzii Soarelui, cel dintre Medgidia şi Cernavodă, a fost deschis circulaţiei, joi, pe două benzi pe sens.

În iulie, tronsonul Cernavodă – Medgidia al Autostrăzii Soarelui a fost deschis, circulându-se în regim de drum naţional, pe o singură bandă pe sens şi cu limita de viteză de 80 de kilometri la oră.

Atunci, la inaugurarea tronsonului respectiv au participat premierul Victor Ponta şi ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, precum şi primarul Constanţei, Radu Mazăre.

După ce Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a reziliat anul trecut contractul cu firma Colas, cea care ar fi trebuit să realizeze tronsonul de autostradă Cernavodă – Medgidia, a fost organizată o nouă licitaţie câştigată de consorţiul Astaldi – Max Boegl, acelaşi care lucrează şi la tronsonul Medgidia – Constanţa. Semnarea contractului a avut loc în 21 septembrie 2011, iar în 7 octombrie au început lucrările. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmează să fie finalizaţi complet în ianuarie 2013.

La sfârşitul lunii iulie 2011 au fost inauguraţi 21 de kilometri din autostradă, de la Murfatlar la Constanţa, iar timp de două luni circulaţia s-a desfăşurat pe o singură cale până la finalul lui septembrie, când a fost dată circulaţiei şi cealaltă cale.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...