Popa, ANCOM: Peste 730.000 de utilizatori din România au posibilitatea de a avea conexiune 5G
„Vreau să ştim cu toţii că transformarea digitală este şansa României de a recupera anumite decalaje. Despre 5G am vorbit şi am tot discutat, cred că e foarte bine că avem astfel de dezbateri şi este foarte bine ca utilizatorul final să beneficieze de informaţii corecte din surse sigure (…) Evident că tehnologia 5G va aduce oportunităţi pentru implementarea conceptelor de Smart city, Smart village şi vreau să reamintesc faptul că ANCOM, în urmă cu un an, cred, a conceput un ghid, care este public, pentru autorităţile locale. Un ghid care pune în pagină elementele principale pe care trebuie să le aibă în vedere autorităţile locale în momentul în care vor să dezvolte un astfel de proiect. Din punct de vedere tehnic, trebuie să aibă nişte condiţii de legalitate, iar noi acolo am încercat să le punem într-un ghid, astfel încât oricine are nevoie să se poată ghida, să nu fie probleme ulterior după implementarea proiectelor, în primul rând cu interferenţele care apar în momentul în care nu sunt echipamentele conforme. În momentul de faţă, în România avem peste 1.200 de staţii de bază cu tehnologia 5G, în 15 municipii, 11 oraşe şi 24 de comune. După calculele noastre sunt peste 730.000 de utilizatori care au posibilitatea de a avea conexiune 5G”, a transmis Popa.
Reprezentantul ANCOM a subliniat faptul că dezvoltarea tehnologiei 5G aduce un alt beneficiu în ceea ce priveşte eficienţa energetică.
„Cu toţii ne-am trezit la un moment dat în trafic că nu se descarcă ceva, că nu merge ceva. Nu cred că doar eu… Tehnologia 5G diminuează foarte mult acest lucru. Momentan, ne gândim doar la viteza de internet, dar implementarea la scară largă a tehnologiei 5G va veni cu mult mai multe, va veni cu o conectare a industriilor. Ştim cu toţii că tehnologia 5G va oferi ţesătura reţelelor pentru a se dezvolta oraşele inteligente, pentru a se dezvolta industriile. Acest lucru este un beneficiu pe care îl aşteptăm cu toţii (…) Citeam, ieri, un articol şi mă bucur că acum toţi cei patru operatori de telefonie mobilă sunt prezenţi ‘în aer’ cu tehnologia 5G, şi am văzut că este încă o confuzie. Citeam cum de a reuşit Telekom Mobile să-şi dezvolte tehnologia 5G dacă nu a participat la licitaţia de spectru de anul trecut. Licitaţia de spectru de anul trecut a fost dedicată doar pentru suplimentarea spectrului, spectru alocat de Autoritate, şi este neutru tehnologic. Operatorii nu utilizează alte benzi de frecvenţe decât cele pe care le aveau şi până acum. Să nu uităm că România e a treia ţară din Europa care a implementat tehnologia 5G înainte de a avea licitaţia de anul trecut”, a explicat directorul executiv din cadrul ANCOM.
În ceea ce priveşte modul în care antenele de telecomunicaţii ar putea afecta sănătatea umană, specialistul a punctat faptul că atenţia utilizatorului trebuie îndreptată mai degrabă pe dispozitivul pe care îl foloseşte.
„Evident că ni s-a întâmplat să ne întrebăm, când ne uităm la o staţie de bază, ‘Oare ne afectează antenele?’ sau când navigăm cu un telefon şi vedem că se încălzeşte. Din punctul meu de vedere, cred că atenţia trebuie să fie mai mult către device-ul pe care îl folosim lângă noi, către telefonul care se încălzeşte, pentru că acel telefon care se încălzeşte înseamnă că nu are semnalul suficient de bun şi trebuie să crească puterea telefonului pentru a avea semnal şi pentru a păstra conexiunea. Autoritatea a pus de vreo 7 – 8 ani la dispoziţia utilizatorului o platformă inteligentă prin care, cu 200 de senzori ficşi amplasaţi în toată ţara, măsurăm permanent intensitatea câmpului electromagnetic. Este normal să fie aceste temeri. De asta am şi venit în sprijinul utilizatorului final pentru a-i oferi informaţiile corecte. În acea platformă vedeţi şi diferenţa în timp a intensităţii câmpului electromagnetic şi, în plus, avem de peste 10 ani mai mult de 10.000 de măsurători făcute cu echipamente mobile”, a menţionat Cristin Popa.
Factori decizionali din sectorul IT&C, politicieni, ambasadori, oameni de business şi top management de companii din domenii variate participă, marţi, la cea de-a cincea ediţie a Forumului România Digitală.