Popescu: Aplicaţia pentru programul de granturi destinat IMM-urilor, lansată cel târziu marţi dimineaţă
În debutul şedinţei de Guvern, ministrul a precizat că este vorba despre o fază premergătoare, în care vor fi înscrise doar datele generale ale companiei.
„În acest moment, între Ministerul Economiei şi Ministerul Fondurilor Europene se finalizează în zilele următoare procedura ca Ministerul Economiei să devină administratorul acestui fond. În paralel, în această seară, cel mai târziu mâine dimineaţă va fi lansată aplicaţia informatică, în aşa fel încât absolut toţi beneficiarii celor trei scheme să se poată înrola în ea, să poată să vadă, să îşi verifice firma, interconectările cu baza de date şi în momentul în care va fi lansată, probabil în zilele imediat următoare, după încheierea contractului între Ministerul Economiei şi Ministerul Fondurilor Europene, să aplice efectiv, să încarce documentele. Practic, e o fază premergătoare, pentru a nici nu suprasolicita sistemele informatice. Aşa am gândit-o cu STS, în două etape. Prima etapă, care va începe în seara aceasta, cel târziu mâine dimineaţă, orice beneficiar care doreşte să aplice la schemele de ajutor de stat se va înscrie, îşi va introduce toate datele generale ale companiei”, a explicat Popescu.
La finalul lunii august, Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat introdusă de România pentru a susţine companiile afectate de pandemia de coronavirus. Este vorba despre o schemă de ajutor de stat în valoare de 4,521 miliarde de lei (935 milioane de euro), măsura urmând să fie accesibilă IMM-urilor active în anumite sectoare şi unor mari companii care au legături cu IMM-urile eligibile, care au fost afectate negativ de pandemia de COVID-19. Obiectivul măsurii este să furnizeze lichiditate pentru aceste companii, ceea ce le-ar permite să îşi continue activitatea, să demareze investiţii şi să menţină locurile de muncă.