Popescu (Meridian): Eurodeputatul Jo Leinen nu mai spune că e împotriva folosirii cianurii la Roşia Montană

Economica.net
23 09. 2013
rosia_montana_panorama_issues_1_98423400_10574600

‘Am avut o discuţie cu dl Leinen, fostul preşedinte al Comisiei de mediu a PE. Acum doi ani, în parlamentul României, susţinea interzicerea cu desăvârşire a folosirii cianurii la Roşia Montană. Acum nu a mai zis nimic, aşa sunt politicienii’, a declarat Popescu într-un briefing de presă.

‘Problemele pe care le-am ridicat noi le-a ascultat, dar nu s-a pronunţat. Nu ştim ce va fi, dar este pentru reindustrializare, este pentru reluarea activităţii miniere, un punct distinct de vedere nu a avut, a exprimat opinii numai la modul general. Nu a exprimat un punct de vedere pro sau contra’, a adăugat liderul Meridian.

Preşedinte al ENVI la acea vreme, Jo Leinen a participat la o dezbatere la Palatul Parlamentului în octombrie 2011, intitulată ‘Adevăruri despre Roşia Montană’ şi organizată de eurodeputatele PSD Dacian Sârbu şi Rovana Plumb, actualul ministru al mediului, şi s-a pronunţat ferm împotriva folosirii tehnologiei de cianurare în minerit.

Ion Popescu susţine că nu a pledat în întâlnirea cu Jo Leinen doar pentru proiectul de la Roşia Montană, ci pentru minerit în general, însă în condiţii de protecţie a mediului.

‘Am susţinut tot ce înseamnă minerit, inclusiv proiectul Roşia Montană, care poate fi un model pentru celelalte investiţii din România. Avem Moldova Nouă, cea mai mare mină din Europa, Roşia Poeni, cea mai mare carieră, care poate să fie un mare succes pentru România. Noi avem zone miniere foarte bogate, avem resurse, numai tehnologia ar trebui modernizată, iar cei de la Roşia Montană au tehnologie de ultimă oră’, a afirmat Popescu.

El susţine că a studiat problema cu foarte multă atenţie şi că în prezent nu există o formă de minerit mai sigură în extracţia aurului.

‘Un academician geolog de meserie mi-a spus că nu vede altă alternativă, la cianurare mă refer. Cercetătorii americani au cheltuit foarte mulţi bani pentru a găsi căi noi şi s-au întors tot la această metodă prin cianurare, care este cea mai sigură. Dacă e bine gestionată. La Baia de Arieş se lucrează de 50 de ani cu cianură şi nu s-a întâmplat nimic’, a spus Ion Popescu.

Liderul Meridian a participat luni şi la o reuniune a Grupului de lucru pentru materii prime din cadrul Comisiei Europene, unde susţine că i s-a atras atenţia că România nu este reprezentată.

‘Toate statele şi-au prezentat punctul de vedere legat de materii prime, în general de minerit. În urma dezbaterii, în care am şi luat cuvântul ca expert, am aflat că România nu are niciun reprezentant al Ministerului Economiei sau al guvernului. La toate mesele rotunde, sunt reprezentate ministerele economiei din toate ţările, numai noi nu. La discuţiile informale, preşedintele de şedinţă mi-a atras atenţia că le pare rău că guvernul român nu a trimis niciodată pe cineva să susţină problemele industriei miniere din România’, a mai declarat Popescu.

El a mai precizat că va atrage atenţia guvernului asupra acestui lucru atât cât îi permite statutul de lider de sindicat şi că executivul trebuie să arate ‘dacă este interesat sau nu de industria minieră şi de bogăţiile naturale pe care le are România’.