Popescu: Romgaz poate prelua participaţia Exxon la Neptun Deep. Compania are o capacitate financiară mai mare decât Petrom

Economica.net
18 11. 2020
romgaz_7_2_29724000

„Vom debloca investiţiile din Marea Neagră. Am abrogat OUG 114 (pe 2018 – n.r.), am modificat parţial Legea offshore – am eliminat acea obligaţie de a vinde o parte din producţie pe piaţa centralizată şi am introdus programul de gas release. După 6 decembrie, dacă e nevoie, Parlamentul urmează să modifice în continuare Legea offshore, astfel încât să existe o situaţie win-win, atât pentru stat, cât şi pentru investitori”, a spus Popescu.

El a amintit că Romgaz doreşte să achiziţioneze întreaga participaţie de 50% din proiectul Neptun Deep, deţinută momentan de ExxonMobil, care şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România.

„Romgaz negociază în acest moment să preia întregul pachet al Exxon. Eu cred că Romgaz este o companie puternică, care poate, împreună cu Petrom, să exploateze gazele din Marea Neagră în condiţii de egalitate”, a continuat ministrul.

Întrebat de jurnalişti dacă Romgaz are capacitatea financiară să susţină o astfel de investiţie, Popescu a afirmat: „Romgaz e suficient de solvabilă în acest moment încât să poată să achiziţioneze şi în continuare să participe la această investiţie. Cred că Romgaz are o capacitate financiară poate mai mare decât Petrom. Să nu subestimăm Romgaz. Este o companie cu un viitor foarte mare”.

La sfârşitul lunii octombrie, ministrul a declarat, pentru AGERPRES, că statul român vrea să preia, prin intermediul Romgaz, participaţia de 50% din zăcământul de gaze Neptun Deep, deţinută momentan de ExxonMobil.

Anterior, el afirmase într-o emisiune online a EM 360, că polonezii de la PGNIG au renunţat la intenţia de a prelua o parte din zăcământul Neptun Deep.

Contactat de AGERPRES, Popescu a precizat că polonezii nu au oferit vreun motiv pentru decizia lor.

„Nu ne-au anunţat pe noi, ci au anunţat companiile partenere din proiect, Petrom şi Romgaz. Nu au oferit vreun argument”, a spus ministrul.

Totodată, întrebat care sunt următorii paşi în acest proiect, el a precizat: „Am vrea să luăm noi tot pachetul de 50% (al ExxonMobil – n.r.), prin Romgaz. I-am anunţat şi pe cei de la Petrom că vrem noi să luăm tot”.

În acest moment, OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Anul trecut, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

La începutul lunii octombrie, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Energiei, a afirmat că instituţia pe care o reprezintă a elaborat un draft de modificare a Legii exploatărilor petroliere offshore, convenit cu investitorii din Marea Neagră, pe care îl va lansa în dezbatere publică înainte de alegeri, dar care va fi aprobat de următorul Parlament.