Compania americană Popeyes deschide primul său restaurant din România în Băneasa Shopping City şi face deja angajări. Oferă 2.500 – 2.600 de lei net

23 02. 2022
popeyes

Compania Popeyes a deschis primul restaurant în anul 1972, în New Orleans, Louisiana, şi a ajuns unul dintre cei mai mari jucători din piaţa restaurantelor de tip fast-food din lume.
Compania americană a anunţat la finalul anului trecut că va deschide primul său restaurant din România în anul 2022.
La 23 februarie, Popeyes a început recrutările pentru prima sa echipă din ţara noastră, care va lucra într-un restaurant deschis în mall-ul Băneasa Shopping City.
Popeyes angajează 30 de oameni la primul său restaurant din ţara noastră.

În ce constă muncă la Popeyes:

„Împreună cu managerul tău vei fi o gazdă bună și vei crea cea mai bună experiență pentru clienții Popeyes. Vei interacționa cu oaspeții și te vei asigura că primesc tot ce au nevoie, oferindu-le mâncare proaspăt pregătită și de cea mai bună calitate; vei ajuta la menținerea standardelor de calitate și igienă alimentară în bucătăria Popeyes (…) și vei pregăti produsele după o rețetă unică, din Louisiana”, spun angajatorii în anunţul de recrutare.

Ce oferă angajatorii

Veniturile oferite angajaţilor Popeyes cu normă întreagă sunt cuprinse între 2.500 de lei şi 2.600 de lei net lunar şi sunt alcătuite din salariu şi tichete de masă.