Vom avea o vară economică incendiară

După 17 ani, un socialist ajunge preşedintele Franţei. Francois Hollande l-a învins pe Nicolas Sarkozy cu agenda sa anti-austeritate, în timp ce în Grecia, care a gustat din amărăciunea restricţiilor bugetare, un discurs mult mai violent a adus o seamă de partide extremiste în parlament.

Hollande a venit în faţa electoratului cu propunerea, devenită, se pare, irezistibilă în Europa, ca statul să cheltuiască mai mult, eliberându-se astfel de sub mantra austerităţii care riscă să arunce continentul într-o nouă recesiune.

Preşedinte de acum peste una dintre cele mai îndatorate ţări din Europa, cu o rată de 90% din PIB, Hollande şi-a declarat opoziţia faţă de politicile de discipilă fiscală impuse de Germania cancelarului Angela Merkel în Europa.

Franţa este una dintre ţările cu cea mai mare povară fiscală din lume şi cea mai mare prezenţă a statului în economie. Statul francez a încasat în 2011 50,7% din produsul intern brut şi a cheltuit 55,9% din PIB, cea mai mare cotă din zona euro. În Uniunea Europeană, doar ţările nordice o întrec la capitolul venituri în PIB şi doar Danemarca cheltuieşte mai mult. Însă statele nordice au bugete mult mai echilibrate, cu deficite de sub 2% din PIB sau chiar excedente bugetare. Franţa a încheiat anul trecut cu un deficit de 5,2% din PIB, un rezultat similar cu cel al României, după doi ani cu deficite de peste 7%.

Reţeta îndatorării s-a dovedit, după izbucnirea crizei, una penalizată puternic de către pieţe. Grecia, Portugalia, Irlanda, Italia sau Spania au plătit scump pentru datoriile publice ridicate sau/şi pentru deficitele uriaşe. Băncile şi alţi investitori care le cumpăraseră obligaţiunile până înainte de criză nu au mai avut încredere să o facă după ce piaţa a luat-o la vale.

Răspunsul Uniunii Europene la aceste evenimente, după ce bailouturile s-au dovedit doar soluţii temporare, a fost să aducă liderii ţărilor să semneze un pact fiscal prin care se obligă să menţină disciplina bugetară de acum înainte. Duetul Merkel şi Sarkozy, care îşi căpătase la un moment numele de Merkozy, a fost principalul promotor al pactului fiscal. Hollande vrea renegocierea acestui pact şi trasformarea lui sau adăugarea unui „pact al creşterii”.

În general, politicienii înţeleg stimularea creşterii economice prin cheltuieli mai mari ale statului, care sunt posibile fie printr-o redistribuţie mai puternică a banilor veniţi din economie – adică impozite mai mari –, fie prin creşterea deficitului, adică prin împrumuturi.

Alte măsuri care promovează creşterea, şi care sunt mai greu de pus în practică şi de anunţat înainte de alegeri, atacă problema pieţei muncii sufocată de reglementări şi profesii închise sau dificultăţile de care se lovesc antreprenorii, inclusiv din cauza taxării ridicate.

Măsuri de genul impozitării cu 75% a veniturilor de peste un milion de euro, denumită de Hollande drept „un gest patriotic”, sunt inoperabile sau, în cel mai bun caz, nu vor aduce substanţial mai mulţi bani la bugetul de stat.

De cealaltă parte, alianţa cancelarului Merkel are probleme în alegerile locale tocmai datorită susţinerii financiare pe care, până la urmă, Germania a arătat-o faţă de ţările PIIGS. Aşa că s-ar putea să adopte un ton mai vehement împotriva cheltuielilor nesăbuite ale partenerilor de uniune. Rămâne de văzut cum şi dacă se va înţelege cu Hollande pe această temă.

E mai grav în Grecia

Furia şi deznădejdea sunt la cote alarmante acum în Grecia şi alegerile de duminică exact asta arată. Cele două mari partide, care susţin actualul acord cu creditorii internaţionali, Noua Democraţie (conservatori) şi PASOK (stânga), au fost spulberate şi adună împreună doar 32% din opţiunile de vot ale grecilor. PASOK a luat doar 13,2% din voturi, faţă de 44% la alegerile din 2009, când a ajuns la guvernare.

Extremişti de toate felurile

Partidul condus acum de Evangelos Venizelos, care l-a înlocuit pe Georgeos Papandreou, a fost surclasat până şi de stânga radicală – SYRIZA. Coaliţia condusă de Alexis Tsipras a adunat 16,8% din voturi, faţă de 4,6% în 2009, şi se opune măsurilor de austeritate şi programului cu troika FMI/UE/BCE, dar şi pieţei libere şi cere solidaritate europeană.

Grecii Independenţi – dreapta naţionalistă –, partid condus de Panos Kammenos, a luat 10,6% din voturi. Kammenos, fost parlamentar al Noii Democraţii, a fondat noul partid în luna februarie şi vrea expulzarea Fondului Monetar Internaţional din Grecia, pe care îl consideră instrument al unei conspiraţii pentru exploatarea ţării.

Comuniştii (KKE) au luat şi ei 8,5% din voturi, faţă de 7,5% în 2009. KKE este singurul partid care a declarat clar că vrea să scoată Grecia din zona euro şi Uniunea Europeană. De asemenea, vrea să îngheţe datoriile către bănci şi către stat până economia îşi revine, să îngheţe privatizările şi să crească pensia minimă.

Cu 7% din voturi, Chrysi Avgi (Zori de aur) a cunoscut una dintre cele mai puternice ascensiuni faţă de anul 2009, când a adunat sub 0,3% din voturi. Partidul de extremă dreapta este condus de Nikos Michaloliakos, care, printre altele, a fost închis pentru deţinere ilegală de explozibili. Michaloliakos vrea să expulzeze toţi imigranţii ilegali din ţară şi să mineze graniţa cu Turcia, pentru ca aceştia să nu mai intre în Grecia, ceea ce îi face pe mulţi să considere Chrysi Avgi o mişcare neo-nazistă. De asemenea, partidul susţine ruperea acordului cu FMI şi UE, dar nu se pronunţă pentru moment în favoarea părăsirii zonei euro.

Ultimul partid care a prins un loc în parlament, Stânga Democratică, cu 6,1% din voturi, respinge actualul acord de împrumut cu creditorii instituţionali, dar vrea să păstreze Grecia în zona euro. Tăierile de 11,5 miliarde de euro care ar trebui identificate de noul guvern până în iunie, şi care se vor efectua, cel mai probabil, prin reducerea pensiilor şi salariilor, ar trebui să fie înlocuite cu surse alternative, cred liderii partidului, cum ar fi reducerea evaziunii şi corupţiei.

Situaţia partidelor mari din Grecia este salvată oarecum de regula care stabileşte că formaţiunea politică ce strânge cele mai multe voturi va primi automat încă 50 de scaune în parlamentul de 300 de locuri. Nea Demokratia şi PASOK au împreună 149 de voturi şi ar mai trebui să coopteze pe cineva pentru a putea forma un guvern. De cealaltă parte, pare mult mai dificil ca cele cinci partide să îşi dea mâna pentru a forma un nou guvern, mai ales că KKE nu se arată dispus să colaboreze cu nimeni.

Preşedintele elen a încredinţat partidului cu cele mai multe voturi sarcina de a forma un nou guvern. Cum Antonis Samaras a anunţat încă de luni seara că a epuizat toate variantele de negociere, următorul partid va avea această responsabilitate, şi aşa mai departe, până se trece peste toate partidele parlamentare.

Toată această desfăşurare a democraţiei greceşti va ţine cu sufletul la gură pieţele financiare şi partenerii europeni ai Greciei. Prognozele înclină în acest moment pentru iniţierea unei noi runde de alegeri anticipate în următoarele săptămâni, până când cineva va obţine suficiente voturi pentru a susţine majoritatea. Dacă nu se poate, se repetă.

Semnificaţia votului elenilor va rămâne însă. Faptul că aceştia au votat împotriva austerităţii ar trebui să dea de gândit liderilor europeni. 2012 este al cincilea an de recesiune, şomajul a ajuns la peste 20%, peste jumătate dintre tineri nu au un loc de muncă şi perspectivele pe termen scurt şi mediu nu sunt nici ele îmbucurătoare. Anii în care statul grec a cheltuit peste măsură se decontează acum, însă populaţia arată că nu mai vrea să achite nota de plată, cel puţin nu în ritmul impus de creditori.

Problema Greciei nu a dispărut din Europa nici după ce BCE a injectat o mie de miliarde de euro în sistemul bancar, şi nici după ce datoria publică a fost tăiată. Se pare să deznodământul doar a fost amânat.