Popoviciu își face parc tehnologic peste drum de cea mai înaltă clădire din țară

Economica.net
27 02. 2012
gabriel_popoviciu_29710800

Băneasa Investment SA deține patru loturi de teren ce totalizează 15.000 de metri pătrați pe strada Gara Herăstrău, numărul 4.

Printre argumentele aduse în anunțul de intenție privind elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) se specifică faptul că în zonă se conturează constituirea unui pol urban cu o concentrare mare de servicii din sectorul terțiar.

Strada Herăstrău este paralelă cu Bulevadul Barbu Văcărescu, unde Raiffeisen Evolution construiește clădirea de birouri Sky Tower și centrul comercial Promenada. Terenul din strada Gara Herăstrău nr. 4 se învecinează, la nord si la sud, pe tot aliniamentul străzii intre intersecţia cu şoseaua Pipera si intersecţia B-dul Dimitrie Pompei, cu terenuri pentru care s-au întocmit PUZ -uri in vederea construirii unor clădiri de birouri. La est terenul se învecinează cu incinta fabricii de mobila Pipera si cu incinta Grupului Şcolar Industrial „C. Brâncuşi”, se arată în memoriul justificativ.

Astfel, Băneasa Investment dorește re-funcţionalizarea terenului prin trecerea lui din subzona de folosire industrială. Compania vorbeşte despre dezvoltarea unui ansamblu de clădiri multifuncţionale, grupate într-un parc tehnologic, cu un regim mare de înălţime și cu o ocupare medie a parcelei şi utilizare intensivă a terenului. „Terenul având o suprafaţă mare permite dezvoltarea unui ansamblu de clădiri de tip „parc tehnologic” în care sa se desfăşoare activităţi de cercetare, de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice, clădirilor putând adăposti funcţiuni precum: birouri, servicii, comerţ”, se mai arată în documentație. Înălțimea maximă a clădirilor poate fi de 120 de metri. Următoarele etape sunt cele de elaborare și aprobare a PUZ-ului.