Populația ar putea primi energie și de la centralele pe cărbune din Oltenia, din iulie – surse

Complexul Energetic Oltenia, în teorie al doilea producător de energie electrică al țării în termeni de capacitate instalată, ar urma să livreze energie electrică pentru consumul populației, în a doua jumătate a acestui an, potrivit unor surse din piața de energie. Încă se fac calcule.
Mihai Nicuţ - mie, 27 mai 2020, 18:29
Populația ar putea primi energie și de la centralele pe cărbune din Oltenia, din iulie - surse

Complexul Energetic Oltenia, în teorie al doilea producător de energie electrică al țării în termeni de capacitate instalată, ar urma să livreze energie electrică pentru consumul populației, în a doua jumătate a acestui an, potrivit unor surse din piața de energie. Încă se fac calcule.

CE Oltenia ar putea să primească o alocare de energie electrică pentru a fi cumpărată de cei patru furnizori de ultimă instanță (FUI) la preț reglementat de stat, pentru a fi vândută, tot la preț reglementat, consumatorilor casnici, în perioada 1 iulie-31 decembrie.

Am aflat informația de la o sursă din piață, care a solicitat anonimatul, dar care ne-a precizat că decizia nu este luată, și că încă se fac calcule. Totul va depinde în final de ce decide Autoritatea de Reglementare (ANRE).

Potrivit sursei noastre, ANRE ar fi cerut deja o fundamentare de preț conducerii CE Oltenia și, dacă producătorul de energie reușește să ofere un preț sub circa 260 de lei/MWh, este posibil ca ANRE să îi stabilească o cotă de energie electrică pe care societatea să o vândă pentru piața reglementată. De obicei, în prețurile reglementate la producător, ANRE recunoaște o marjă de profit de 5% – așa a făcut până acum. Potrivit unor calcule preliminarii, ar fi posibil ca termocentralele din Oltenia să primească o cantitate semnificativă, de circa 1 TWh, de livrat pentru piața reglementată, mai spun sursele noastre.

Un calcul delicat

Dacă ar fi să primească această cantitate, ar fi o gură de oxigen pentru CEO, care ar putea avea asigurată vânzarea unei părți din producție în condițiile în care, internalizând în preț și costurile cu certificatele de emisii, compania are dificultăți în a vinde în piață toată energia pe care ar putea să o producă.

Însă, totul ține de calculele care se vor face la ANRE, care nu sunt simple.

Pe de o parte, Guvernul, care a dat act normativ prin care ANRE să stabilească prețuri reglementate și în a doua parte a anului, nu vrea să existe o creștere a prețurilor finale plătite de populație. Pe de altă parte, acum, la prețurile actuale, energia pentru populație este asigurată în principal din cantități de la Hidro și Nuclearelectrica, la prețuri mult mai mici decat ale CEO (102, respectiv 188 lei/MWh). Deci în structura „coșului” de energie pentru semestrul doi, care presupune în teorie și un procent de achiziție din piața liberă, ca să „intre” CEO, ar trebui să iasă din calcule că, pentru ce mai au nevoie furnizorii pentru consumul populației (ce nu e contractat încă) energia din Oltenia are același cost ca cea pe care furnizorii ar cumpăra-o din piață. Nu știm dacă va scădea „cota” Hidro și Nuclear ca procent din consumul solicitat de furnizori.

Cel mai probabil ANRE va anunța până la jumătatea lunii iunie prețurile reglementate de achiziție de la fiecare producător și prețurile finale care vor fi plătite de populație în perioada 1 iulie-31 decembrie.

CEO este al doilea producător de energie al României, în termeni de putere instalată, cu patru termocentrale pe căbune (circa 3.200 MW instalați și 11 cariere de lignit, în care lucrează aproape 13.000 de oameni).
Compania ar urma să demareze un program de restructurare prin care să scoată din producție capacități de circa 1.300 MW produsă pe bază de cărbune, până la finalul anului 2026, și să îl înlocuiască cu 1.450 MW de energie pe gaze naturale, plus un parc fotovoltaic.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...