Populația va primi în timp real mesaje de avertizare privind cutremurele

Guvernul va oferi, în mod gratuit, o aplicație informatică pentru trimiterea în timp real, către toți cetățenii, a mesajelor de avertizare privind cutremurele, informații care erau destinate până acum doar autorităților, a declarat pentru AGERPRES Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică.
Economica.net - Dum, 20 oct. 2013, 11:21
Populația va primi în timp real mesaje de avertizare privind cutremurele

‘România are un centru de alarmare rapidă bun, care este la Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP), însă mesajele acestuia sunt destinate în special autorităților, inspectoratelor pentru situații de urgență. Ne dorim ca, în cea mai scurtă perioadă, să punem la dispoziția cetățenilor, a cât mai multor cetățeni, informații despre seisme. Vom apela la toate mijloacele de informare, fie canale publice, presă, televiziune, Internet, dar și telefoane mobile, de exemplu, pentru ca oamenii să primească mesaje în timp real, în timp cât mai scurt, privind apariția cutremurelor’, a spus ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică.

Acesta a adăugat că este vorba despre un tip de avertizare pe care l-a văzut în Japonia și că, de la întoarcerea sa în țară, echipe de software lucrează la aplicațiile care vor puse la dispoziția publicului ‘în câteva luni de zile’.
‘Toate informațiile care se colectează de la senzorii seismici din întreaga țară și ajung la Institutul Național pentru Fizica Pământului vor fi transmise public, desigur, este vorba despre cutremurele importante’, a explicat Mihnea Costoiu, adăugând că ‘va fi un sistem de avertizare a întregii populații a României’.
Întrebat despre costurile pe care ar urma să le suporte cetățenii, ministrul delegat a arătat că proiectarea aplicațiilor informatice este suportată din bani de la buget, dar că ‘gratuitatea pentru public va trebui negociată cu companiile de telefonie și rețelele de socializare’.

‘Guvernul nu are infrastructura pentru a trimite informațiile respective, aceasta este privată, dar vom negocia pentru că fiind vorba despre mesaje de interes public ne dorim să existe gratuitate’.
Potrivit directorului științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, proiectul guvernamental ar trebui însoțit de ample activități de educare a publicului, astfel încât oamenii să reacționeze adecvat după primirea mesajului privind iminența unui cutremur important.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...