Popularitatea premierului Theresa May a scăzut la un nivel minim record după alegeri

Economica.net
21 07. 2017
theresa_may_012_16382500

Potrivit sondajului Ipsos MORI pentru ziarul londonez Evening Standard, 1.071 de persoane i-au acordat lui May un ‘rating de satisfacţie net’ de minus 25, pe baza procentelor celor satisfăcuţi şi nemulţumiţi.

‘Singurul prim-ministru care a avut un rating negativ în luna după alegeri a fost Tony Blair, la minus 13 în 2005, pe fondul unei reacţii împotriva războiului din Irak’, potrivit ziarului, care este editat de fostul ministru de finanţe conservator George Osborne.

May este şi mai impopulară în rândul alegătorilor tineri, în timp ce 27% dintre susţinătorii conservatori se declară de asemenea nemulţumiţi de performanţa ei după rezultatul dezamăgitor în alegerile din 8 iunie.

Presiunea asupra lui May a crescut după ce ea şi-a pierdut în mod neaşteptat majoritatea parlamentară în aceste alegeri.

‘Evaluarea ratingului dnei May este fără precedent în informaţiile noastre despre prim-miniştri din trecut – de la un nivel istoric ridicat la începutul campaniei la un nivel istoric scăzut la doar o lună după alegeri’, a declarat Gideon Skinner, cercetător principal pentru Ipsos MORI.

Pe de altă parte, sondajul aduce veşti mai bune pentru Theresa May constatând că ea este încă ‘cel mai capabil’ prim-ministru, în comparaţie cu liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, 46% faţă de 38%

Cu privire la intenţiile viitoare de vot, sondajul îi plasează pe conservatori cu 41% şi pe laburişti cu 42%, urmaţi de liberal-democraţi cu 9%