Popularitatea preşedintelui francez continuă să scadă
Astfel, 75% dintre cei intervievaţi au spus ‘nu’ atunci când au fost întrebaţi dacă au încredere în capacitatea preşedintelui de a găsi soluţii pentru problemele cu care se confruntă Franţa, rezultat cu 3 puncte procentuale mai ridicat faţă de cel din sondajul realizat cu o lună în urmă. Numai 20% au răspuns afirmativ, iar restul de 5% au spus că sunt indecişi. Sondajul a fost realizat prin telefon, în zilele de 3 şi 4 mai, pe un eşantion reprezentativ.
Un alt sondaj, elaborat în intervalul 22-24 aprilie, a arătat că o treime (35 %) dintre cei care au votat pentru François Hollande în cel de-al doilea tur ale prezidenţialelor din 6 mai 2012 nu i-ar mai acorda încrederea pentru funcţia de şef al statului. Sondajul a fost publicat tot luni, de ziarul ‘Nice Martin’.
Tot în scădere este şi popularitatea primului ministru Manuel Valls, care în sondajele precedente, realizate pe când era ministru de interne, indicau o sporire a gradului de încredere a francezilor. Noul prim-ministru este în prezent privit favorabil de 39% dintre persoanele chestionate (cu 2 puncte procentuale mai puţin decât în luna aprilie), în timp ce 52% afirmă că nu au încredere în el (cu 5 puncte procentuale mai mult decât în sondajul precedent).