Populaţia a început să facă economie la electricitate. Consumul casnic a scăzut cu 4,4% în primul trimestru
În acelaşi timp, consumul industriei a scăzut cu 1,1%, iluminatul public a crescut cu 1,3%, iar, pe total, consumul de electricitate la nivel naţional a fost mai mic cu 2% în primul trimestru.
Producţia a fost şi ea redusă cu 5,7%, ajungând la 14,8 TWh. Cel mai mult a scăzut producţia în hidrocentrale, cu 25%.
În schimb, cantitatea generată din surse regenerabile a crescut cu 24% în cazul turbinelor eoliene şi 18% la panourile fotovoltaice.
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost mai mic cu 1,2%.
Exporturile de electricitate au scăzut cu 9,2%, până la 1,460 TWh, iar importurile au crescut cu 13,1%, până la 2,122 TWh.