Populaţia feminină este mai „îmbătrânită” decât cea masculină cu 3,1 ani – date INS

Economica.net
07 03. 2016
femeie_045573262_67198300

Din cele peste 19,87 milioane persoane care la 1 ianuarie 2015 aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României pentru cel puţin 12 luni, peste 10,163 milioane erau femei, reprezentând 51,1% din totalul populaţiei rezidente.

‘În mediul urban, ponderea femeilor din ţara noastră este mai pronunţată decât în cel rural; 5.582,9 mii locuiesc la oraş, reprezentând 52,2% din totalul populaţiei urbane. În mediul rural, ponderea populaţiei feminine este de 49,9%. Populaţia feminină a avut o pondere mai mare decât populaţia masculină în 40 de judeţe, excepţie făcând judeţele Vaslui şi Tulcea. Cea mai mare pondere a femeilor vârstnice (de 65 de ani şi peste) a fost înregistrată în judeţele Satu Mare, municipiul Bucureşti şi Prahova, iar cea mai scăzută în Bistriţa-Năsăud şi Covasna’, se arată într-un comunicat al INS.

Potrivit acestuia, cele mai multe femei vârstnice trăiesc în mediul rural (53,2% din totalul femeilor de 65 ani şi peste).

‘Contingentul fertil (femei în vârstă între 15 şi 49 ani) numără 4.662.350 persoane, potenţialele mame reprezentând astfel 23,4% din totalul populaţiei, adică aproape jumătate din totalul populaţiei feminine (45,8%)’, informează INS.

Organizaţia Naţiunilor Unite a început să celebreze Ziua Internaţională a Femeii la 8 martie 1975. Doi ani mai târziu, în cadrul Deceniului pentru Femei (1976-1985, Adunarea Generală ONU proclamă prin Rezoluţia din 16 decembrie 1977 ziua de 8 martie ca Zi a Naţiunilor Unite pentru drepturile femeilor şi pacea internaţională).