Populaţia musulmană din Europa va creşte în continuare, cu sau fără imigraţie – studiu
Pew Research Center a elaborat trei scenarii pentru a estima numărul musulmanilor care vor trăi în Europa până în 2050. Scenariile variază în funcţie de viitoarele nivele de imigraţie. Punctul de referinţă în cazul tuturor celor trei scenarii îl reprezintă populaţia musulmană din Europa (Europa fiind definită în cazul studiului drept cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia şi Elveţia – n.r.) la jumătatea anului 2016, estimată la 25,8 milioane de persoane (respectiv 4,9% din întreaga populaţie), o creştere faţă de anul 2010, când numărul total al musulmanilor în aceste ţări era de 19,5 milioane (3,8% din întreaga populaţie).
Conform primului scenariu imaginat de Pew Research Center, chiar dacă imigraţia va înceta imediat şi permanent în Europa – aşa-numitul scenariu ‘migraţie zero’ – populaţia musulmană a Europei tot va continua să crească de la nivelul actual de 4,9% la 7,4% până în anul 2050. Explicaţia este aceea că musulmanii sunt mai tineri (în medie, cu 13 ani) şi au o rată a fertilităţii mai mare (în medie un copil în plus pentru fiecare femeie) decât restul europenilor, ceea ce reflectă de altfel o tendinţă globală.
În cazul celui de-al doilea scenariu, de ‘migraţie medie’, se porneşte de la premisa că toate fluxurile migratorii au încetat undeva la jumătatea anului 2016, dar că tendinţele ‘normale’ de imigraţie către Europa vor continua. În aceste condiţii, populaţia musulmană ar ajunge să reprezinte 11,2% din populaţia Europei până în 2050.
În fine, un scenariu de ‘migraţie puternică’ ia în calcul că afluxul record de refugiaţi către Europa între 2014 şi 2016 va continua pe termen nedefinit cu aceeaşi compoziţie religioasă (în principal musulmani), suplimentar fluxului obişnuit de imigraţie. În acest scenariu, musulmanii vor ajunge să reprezinte 14% din populaţia Europei până în 2050 – aproape triplu faţă de procentul actual – dar chiar şi aşa, numărul musulmanilor va fi sensibil mai mic decât cel al creştinilor şi persoanelor fără religie care vor ajunge în Europa.
Per ansamblu, populaţia Europei (atât musulmani, cât şi nemusulmani) ar urma să scadă considerabil (de la circa 521 de milioane până la 482 de milioane) în cazul unei migraţii zero. Dacă va exista o migraţie medie, atunci populaţia totală a Europei va rămâne în mare aceeaşi, iar în cazul unei migraţii semnificative, populaţia Europei va înregistra o creştere modestă.
Potrivit sursei citate, la nivelul anului 2010, în România trăiau 70.000 de musulmani, iar în 2016 numărul acestora ajunsese la 80.000 (reprezentând 0,4% din populaţia României). În cazul primului scenariu elaborat de Pew, ‘migraţie zero’, populaţia musulmană din România va rămâne la acelaşi nivel la orizontul anului 2050 (estimat de Pew la 70.000 de persoane – n.r.). În cazul unei migraţii medii, procentul musulmanilor ar creşte la 0,8% (110.000 de persoane) până în 2050. În fine, în cazul unei migraţii puternice, numărul musulmanilor ar ajunge la 0,9% (120.000 de persoane) până în 2050.
Impactul acestor trei scenarii este inegal în ţările europene. Ca urmare a politicilor guvernamentale, unele ţări vor fi mai afectate de migraţie decât altele, potrivit autorilor studiului. Ţările care au primit un număr relativ mare de refugiaţi musulmani în ultimii ani se vor confrunta cu cele mai importante schimbări în scenariul unei migraţii puternice. De exemplu, procentul de musulmani din Germania (ţara avea 6% musulmani în 2016) ar urma să ajungă la circa 20% până în 2050 în cazul unei imigraţii puternice, faţă de 11% în cazul unei imigraţii medii şi 9% în cazul migraţiei zero.
Suedia, care a acceptat la rândul ei un număr relativ mare de refugiaţi, va suferi cele mai puternice efecte în cazul în care afluxul migrator din 2014-2016 continuă pe termen nedefinit. Populaţia musulmană din Suedia (o ţară cu 8% musulmani în 2016) ar putea ajunge la 11% până în 2050 în cazul primului scenariu, 21% în al doilea scenariu şi 31% în cazul celui de-al treilea scenariu.